A fost nevoie de un weekend intreg pentru ca la Olt, institutiile sa incerce o trezire la realitate si sa constientizeze ca o tragedie asemanatoare celei din Bucuresti se poate petrece oricand intr-unul din localurile din judet. Problemele de-abia acum incep sa iasa la suprafata. Desi in Slatina functioneaza cateva pub-uri si chiar si un club, iar la nivel de judet sunt numeroase unitati de petrecere a timpului liber pe timp de noapte, oficial, autoritatile nu pot sa ofere un numar exact al lor. Se fac insa sedinte peste sedinte, intalniri, se pun la punct tot felul de planuri de gestionare, verificare, evaluare, prevenire si alte actiuni al caror scop final este siguranta cetateanului. Dupa tragedia din Bucuresti, am vrut sa aflam, la nivel de Slatina, cate unitati de acest gen exista si cate dintre ele au toate autorizatiile la dosar. Raspunsul e uluitor: ar fi ceva unitati, dar nimeni nu stie cate, iar de autorizatii nici nu poate fi vorba in cazul celor care functioneaza.
Prefectura a organizat o intalnire cu sefii structurilor MAI din judet, cere situatii si demareaza campanii.
Urmeaza a se desfasura o campanie de informare privind modul de aplicare a prevederilor legale in domeniul apararii impotriva incendiilor, atat la nivelul agentilor economici care desfasoara activitati ce presupun risc la incendiu (in special cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, centre si camine culturale etc.), cat si la nivelul institutiilor publice. Actiunea se va adresa si unitatilor spitalicesti din judet, la nivelul unitatilor de invatamant avand deja loc o astfel la actiune la sfarsitul saptamanii trecute. in acelasi timp, s-a solicitat Inspectoratului de Stat pentru Controlul si Transportul Rutier sa efectueze o inspectie a microbuzelor destinate transportului elevilor, din punct de vedere tehnic si al dotarii cu stingatoare de incendiu, truse medicale etc, dar si cu privire la respectarea numarului de locuri prevazut in certificatul de inmatriculare, au transmis reprezentantii Prefecturii intr-un comunicat de presa.
DSP-ul spune ca multe unitati nu au autorizatii
Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica spun ca la nivelul municipiului nu au autorizat niciun club, iar multe dintre pub-uri functioneaza doar pe baza unei declaratii pe propria raspundere.
Ei (n.red. administratorii localurilor) merg pe declaratie pe propria raspundere, noi cluburi nu am autorizat, doar restaurante, baruri, cate o discoteca pe la tara. Noi le-am autorizat ca bar si ei au schimbat denumirea in pub, dar atata timp cat se inregistreaza cu codul asta si dau declaratie pe propria raspundere, si li se da dreptul sa functioneze, nu ai cum sa-i constrangi. Ca si denumire de club noi nu am autorizat. Multi dintre ei nu au autorizatie. Eu zic ca o sa vina ceva, o actiune tematica, pentru ca ei (n.red. oficialii de la Bucuresti) vor sa previna. Partea proasta e ca legislatia nu e bine pusa la punct ca sa-i oblige; care are constiinta, vine sa se inregistreze si sa se autorizeze de peste tot, altii merg asa ani de zile si nu-i intreaba nimeni de nimic. Desi functionarea se face pe declaratia pe propria raspundere, in mod normal, unitatile de alimentatie publica trebuie sa fie autorizate de DSP, DSVSA, ISU si ITM. La noi autorizatia e gratuita si tot nu vin sa se autorizeze, a declarat Talia Cinca, directorul adjunct al institutiei oltene.
Localurile din judet, bombe cu ceas
Tragedia petrecuta in clubul Colectiv, care nu avea autorizatie de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, s-ar putea repeta oricand si la Olt. in urma unei solicitari adresate ISU Olt, reprezentantii institutiei au precizat ca 44 din cele 55 de obiective verificate de la inceputul anului functionau fara autorizatie de securitate la incendiu. Cate sunt in total si, cel mai important, cate sunt autorizate de ISU din punct de vedere al respectarii normelor PSI, ramane deocamdata un mister.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Matei Basarab al judetului Olt desfasoara periodic controale de prevenire la obiective cu functiuni de agrement (n.red. – baruri, cluburi, PUB-uri, restaurante, sali de evenimente etc.). Pana la 01.11.2015, Inspectia de Prevenire a ISU Olt a verificat un numar de 55 de obiective cu functiuni de agrement din judet si au fost constatate nereguli in ceea ce priveste functionarea fara autorizatie de securitate la incendiu, la un numar de 44 de operatori. Toti operatorii care au fost verificati si care functioneaza fara obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu au fost sanctionati contraventional conform Legii 307/2006, modificata si completata de Legea 170/2015 si OG 2/2000. Cuantumul total al amenzilor depaseste suma de 450.000 lei, a precizat plutonierul major Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al ISU Olt.
Politia cunoaste doar situatia operativa de la cluburi
Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Olt nu cunosc numarul cluburilor existente in municipiul Slatina si, potrivit celor declarate de comisarul sef Catalin Florescu, politistii tin doar o evidenta a celor unde intervin operativ. Noi nu avem o situatie a cluburilor existente la nivelul municipiului Slatina, aceasta este o situatie pe care o sa o intocmeasca ISU in zilele urmatoarele, pentru a-si verifica si ei ce au, ce nu au. Noi nu avem situatia cluburilor… ca nu prevede la noi asa ceva. Noi trebuie sa cunoastem situatia operativa de la aceste cluburi si atunci ne ducem si intervenim. intr-o situatie cum e cea pe care o vrea prefectul, trebuie sa le ia pe toate, si pe cele mici, si pe cele mari – restaurante, carciumi, tot. Lista o sa fie intocmita de cei de la ISU, ei le au in baza aprobarilor si avizelor pe care le-au acordat, pe tipuri de activitati. Unele sunt carciumi, unele restaurante, altele baruri. Se uita in baza de date si verifica ce au avizat pentru asa ceva. Bineinteles, mergand in control ei stiu ca mai sunt si altele care posibil nu sunt autorizate. Prin prisma autorizatiilor pe care le emit – pompierii, DSVSA-ul, ei au o situatie a oricarui domeniu de activitate. Noi le cunoastem prin prisma muncii operative pe care o desfasuram; unde sunt localuri unde se strang oameni, unde pot sa apara si infractori, unde apar scandaluri, dar sunt doar cateva, vreo trei-patru, a declarat comisarul sef Florescu.
Florina Oporanu si Andreea Staicu