Procurorii militari din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind infractiunile de coruptie savarsite de militari au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de la data de 09.11.2015, a inculpatilor:
Radu Antonina si Matei George Petrica, ofiteri-inspectori cu gradul de capitan in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti, la data faptelor, sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precizeaza un comunicat DNA. Potrivit procurorilor, in perioada septembrie 2014 – primavara anului 2015, inculpatii Radu Antonina si Matei George Petrica, in calitate de ofiteri inspectori in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, cu buna stiinta nu si-au indeplinit obligatiile ce decurgeau din continutul prevederilor legale privind prevenirea si apararea impotriva incendiilor, desi au luat cunostinta si au constatat faptul ca S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucuresti desfasura activitati specifice unui club fara a detine aviz/autorizatie de securitate la incendiu.
Concret, cei doi inculpati au permis functionarea in continuare a societatii in conditiile constatate si nu au intreprins nicio masura pentru intrarea in legalitate din acest punct de vedere, aducandu-se astfel atingere drepturilor si intereselor legitime ale mai multor persoane fizice si ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.
De mentionat este faptul ca, desi au facut mai multe deplasari la S.C. Colectiv Club SRL, inculpatii Radu Antonina si Matei George Petrica nu au intocmit niciun act de control, cu niciun prilej si nici nu au intreprins vreo masura pentru ca aceasta societate comerciala sa fie luata in evidenta de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, ca functionand fara aviz/autorizatie de securitate la incendiu, asa cum erau obligati de actele normative ce reglementeaza activitatea in domeniu. Prin aceasta s-a asigurat obtinerea unui folos necuvenit in suma de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucuresti, reprezentand profitul pe care aceasta societate l-a realizat de la inceperea functionarii pana la data dezastrului 30.10.2015, sustin procurorii.
Cei doi vor fi prezentati marti Tribunalului Militar Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Doi angajati ai ISU Bucuresti, retinuti de DNA
- Advertisement -
- Advertisement -