Potrivit actului normativ, aceste actiuni se vor finanta in cadrul Programului national de cadastru si carte funciara. Pentru intabularea terenurilor agricole, toate cele 3.180 de unitati administrativ-teritoriale vor primi finantare din bugetul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), pe baza de contract de finantare anual. in acest an, bugetul alocat este in valoare de 90,7 milioane euro.
Decizia luata de Guvern este definitorie pentru ca fermierii sa acceseze fondurile alocate Romaniei in cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune, si sa implementeze schemele de plati in agricultura, in sectoarele vegetal si zootehnic, care se aplica in perioada 2015 – 2020, prin intabularea terenurilor agricole din sectoarele cadastrale din extravilanul localitatilor.
Prin acelasi act normativ, unitatile administrativ teritoriale care au derulat deja lucrari de inregistrare sistematica din fonduri proprii au posibilitatea de a primi cofinantare din partea ANCPI, ulterior finalizarii inregistrarii sistematice la nivel de sector cadastral si nu doar dupa finalizarea inregistrarii la nivelul intregii unitati administrativ-teritoriale. Masura este menita sa asigure accelerarea ritmului de desfasurare a lucrarilor de intabulare.
O noua reglementare instituita prin actul normativ creeaza cadrul legal pentru ca ANCPI sa deschida carti funciare din oficiu, prin conversia in format electronic a informatiilor disponibile, acolo unde exista carti funciare vechi; noile prevederi detaliaza si modalitatea de contestare a acestor inscrieri, ceea ce va asigura protejarea drepturilor cetatenilor si va conduce la cresterea numarului de imobile inscrise in Sistemul Integrat de Cadastru si Carte Funciara.
De asemenea, pentru a asigura concordanta dintre situatia din evidentele cadastrale si cea reala, la nivelul oficiilor teritoriale vor fi constituite comisii abilitate sa procedeze la indreptarea erorilor savarsite cu ocazia receptiilor cadastrale si a inscrierilor in cartea funciara. O alta masura are in vedere detalierea modalitatii de furnizare a serviciilor on-line, pentru a permite accesul on-line institutiilor publice, notarilor publici, expertilor judiciari, persoanelor autorizate sa realizeze lucrari de cadastru, geodezie, cartografie si fotogrammetrie si executorilor judecatoresti si instantelor judecatoresti la platforma informatica a sistemului integrat de cadastru si carte funciara al ANCPI. Cuantumul onorariului notarial ce se va achita de catre ANCPI pentru eliberarea de notarii publici a certificatelor de mostenitor pentru succesiunile nedezbatute, certificate intocmite cu privire la imobile ce au facut obiectul inregistrarii sistematice, va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Justitiei si directorului general al Agentiei, in indeplinirea conditionalitatii stabilita prin Memorandumul de intelegere ratificat prin Legea nr. 31/2014, se arata in comunicatul de presa al Guvernului.
Terenurile agricole, intabulate gratuit
- Advertisement -
- Advertisement -
