-3.5 C
Slatina
joi,1 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Doar zece olteni vor sa devina pompieri voluntari

- Advertisement -

Proiectul Salvator din pasiune, initiat de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, se va derula pana pe data de 29 iulie 2019. Zece olteni, dintre care doua femei si opt barbati, cu varste cuprinse intre 16 si 52 de ani, si-au depus dosarele la sediul inspectoratului pana la jumatatea lunii iunie, iar in prezent acestea sunt analizate de reprezentantii IGSU. in perioada 11-29 iulie contractele urmeaza a fi semnate, iar de la 1 august incepe concret pregatirea celor care li se vor alatura salvatorilor din judet.
Potrivit plutonierului major Dan Nedeloiu, purtator de cuvant in cadrul ISU Olt, oltenii inscrisi pentru a deveni pompieri voluntari vor urma un curs de initiere. Ulterior, in cadrul activitatii de voluntariat acestia urmeaza a fi ierarhizati in mai multe clase de competenta, respectiv voluntar I, voluntar II, voluntar III si voluntar IV. Dupa implinirea a 240 de ore de voluntariat si absolvirea cursurilor stabilite (n.red. – cursurile de prim-ajutor de baza, fara echipamente medicale), voluntarul I poate participa la interventii, dupa caz, in cadrul echipajelor de prim ajutor calificat. Dupa efectuarea unui numar de 240 de ore de voluntariat, celor cu clasa de competenta voluntar II li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat, descarcerare si operatiuni de salvare. Voluntar III este clasa de competenta care se acorda voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel putin doi ani, echivalentul a 480 de ore de voluntariat si au absolvit cursurile de prim ajutor de baza, iar acestora li se asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competente extinse, a precizat plutonierul major Nedeloiu. Clasa a IV-a de competenta definitiveaza etapele parcurse de voluntar, asta insemnand un contract de voluntariat de cel putin 3 ani, echivalentul a 720 de ore de voluntariat. Acestia sunt voluntarii care au absolvit cursul de prim ajutor calificat, cu competente extinse, si cursurile de pregatire pentru interventia in situatii de urgenta (n.red. – cautare-salvare si stingere incendii), ulterior putand participa la majoritatea interventiilor impreuna cu echipajele ISU Olt.
Trei dintre cei zece olteni inscrisi la ISU vor sa fie pompieri voluntari in cadrul Detasamentului Slatina, trei la Detasamentul Caracal, trei la Statia Scornicesti si unul la Garda de Interventie Bals.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți