Rapsodul oltean, originar din comuna Voineasa, a sustinut trei concerte in Canada si trei concerte in China, reusind sa cucereasca publicul.
Am plecat din tara pe 17 iunie si m-am intors pe 4 iulie, primul concert avandu-l pe 19 iunie la Montreal in Biserica Saint-Denis, pe 23 iunie am cantat la Cambridge, iar pe 25 iunie la galeriile de arta din Ontario, Toronto. De fapt, in Canada s-a desfasurat un festival dedicat iei romanesti, un festival la care eu am contribuit cu cele trei concerte. Apoi, a urmat un drum foarte lung pana in China, la Beijing, unde am sustinut inca trei concerte, unul mai frumos decat celalalt, unul mai ziditor pentru sufletul meu, pentru edificiul care ma consider in momentul de fata. S-au pus caramizi importante in acest turneu, pe data de 30 iunie cantand la Teatrul National din Beijing, o institutie culturala aflata in Piata Tiananmen, un loc acoperit de istorie. in scurta mea vizita pe continentul asiatic am vazut si Palatul Imperial al Chinei, dar si Zidul Chinezesc, a precizat Ion Creteanu.
in China, rapsodul oltean a sustinut recitaluri cu o parte dintre membrii orchestrei Doina Oltului din Slatina, dar si cu doi instrumentisti ai tarafului din comuna doljeana Grecesti, in fata unui public numeros. Am reusit sa ducem la Beijing cantecul nostru pur, curat, sincer, care nu a avut nevoie de traducatori, in ciuda faptului ca publicul a fost 99% chinez. Spectatorii au intrat foarte repede in rezonanta cu noi, am fost ovationati si va mai spun ca bilete nu mai erau de o saptamana la concertele noastre de la Beijing. Fiorul cantarii simple, fiorul cantarii traditionale se transmite foarte usor. Important este ca de partea cealalta a scenei sa existe un receptor, iar in clipa in care a plecat mesajul de pe scena sa ajunga la receptor, iar cand se intoarce ii da celui de pe scena mai multa energie, dar si inspiratie in a interpreta, in a te oferi pot spune. Oferi ce ai tu mai bun, mai frumos, mai luminos, mai cald, mai adevarat. Media a fost de 700 de spectatori la fiecare concert sustinut in China si Canada, a declarat Ion Creteanu.
Directorul Doina Oltului a spus si care vor fi urmatoarele reprezentantii pe care ansamblul pe care il conduce le va avea in tara, dar si in strainatate. (…)Ansamblul <
Pe langa acestea, membrii Ansamblului Profesionist Doina Oltului mai au programate spectacole si in Alba Iulia, Londra, Beijing, Italia, Canada si Barcelona.
Rapsodul Ion Creteanu a cucerit Canada si China cu cantecul oltenesc
- Advertisement -
- Advertisement -
