Una dintre cele trei persoane adulte scapate din chinurile groaznice la care erau supuse de rudarii din comuna argeseana este din judetul Olt. Valentin Preoteasa, procurorul sef al DIICOT Arges, a confirmat aceasta informatie. De asemenea, procurorul a precizat ca in dosar a mai fost audiata inca o persoana din Olt, care anterior a fost victima a aceleiasi retele infractionale.
40 de perchezitii domiciliare au avut loc miercuri in localitatea Berevoesti, pentru probarea activitatii infractionale a 90 de persoane banuite de comiterea de infractiuni de exploatare a persoanelor vulnerabile. in cauza exista suspiciunea rezonabila ca incepand cu anul 2008 si pana in prezent s-au constituit mai multe grupuri infractionale organizate structurate pe baza relatiilor de familie, care au recrutat un numar de aproximativ 40 de persoane minore si majore, prin constrangere, inducere in eroare, rapire sau profitand de starea de vadita vulnerabilitate in care se aflau acestea (n.red. – persoane minore, persoane cu dizabilitati fizice sau psihice, cu situatii materiale precare), in scopul exploatarii prin supunerea la executarea de munci si indeplinirea de servicii in mod fortat si prin obligarea la practicarea cersetoriei, prin procedee care au adus victimele in stare de aservire si de lipsire de libertate, se precizeaza intr-un comunicat al DIICOT.
Descinderile au fost organizate de procurorii DIICOT Arges, cu sprijinul politistilor de la BCCO Pitesti, BCCO Craiovasi jandarmilor de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Argessi Gruparea mobila de jandarmi Fratii Buzesti Craiova, suportul de specialitate fiind asigurat de Directia de Operatiuni Speciale si Departamentul de Informatii si Protectie Interna.
Victimele, rapite si supuse la tratamente inumane
O parte dintre victime au fost rapite si, odata ajunse in curtile din catunul groazei, fie ca era vorba de copii sau adulti, aveau parte de tratamente inumane.
in unele cazuri victimele erau rapite din locuri publice (n.red. – de langa biserici, gari si autogari) sau chiar din propriile locuinte si, ulterior, transportate de catre membrii grupurilor infractionale la domiciliile lor, unde acestia prin constrangere fortau victimele sa efectueze zilnic diverse munci si activitati atat in gospodariile suspectilor, cat si in proximitatea localitatii, respectiv: sa mature in curte, sa spele rufe, sa ingrijeasca animale domestice, sa taie ilegal arbori din padurile din apropierea localitatii si sa transporte masa lemnoasa cu ajutorul cailor inapoi in gospodarii unde lemnele erau incarcate in autoutilitarele suspectilor care se deplasau cu acestea in zona de sud a Romaniei (n.red – in principal in judetele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantitatile de lemne sustrase, se mai arata in comunicatul DIICOT. Potrivit aceleiasi surse, modalitatile de constrangere exercitate de catre suspecti, metode prin care victimele erau fortate sa presteze muncile respective, constau in amenintari repetate si regulate si lovituri aplicate victimelor in mod repetat si regulat cu palmele, pumnii, picioarele, biciul si diverse obiecte contondente, persoanele vatamate fiind aduse in stare de aservire si lipsire de libertate in conditiile in care acestea erau supravegheate permanent de catre membrii grupurilor. De cele mai multe ori victimele nu primeau mancare, iar cand primeau li se ofereau resturi de mancare, erau legate (cu lanturi sau chingi) sau incuiate pe timpul noptii ca sa nu poata fugi, iar unor victime li se aplicau tratamente umilitoare (erau dezbracate complet si udate alternativ cu apa rece si calda; erau legate de maini si picioare si puse sa manance de pe jos, erau puse sa se bata intre ele pentru amuzamentul suspectilor, li se arunca mancarea pe jos, etc). De asemenea, exista suspiciunea ca unele dintre victime au fost violate sau abuzate sexual.
Zeci de retineri si bunuri confiscate
Cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate in cauza, anchetatorii au gasit si ridicat suma totala de 228.000 de lei, aproape un kilogram de bijuterii din aur, noua drujbe, precum si trei autoutilitare care au fost folosite in activitatea infractionala. De asemenea, au fost depistate cinci persoane vatamate legate in lanturi, respectiv trei adulti (n.red. – unul din Olt) si doi minori, cu varste cuprinse intre 10-12 ani, copiii ajungand in grija reprezentantilor de la Protectia Copiilor Arges. Potrivit jurnalistilor argeseni, pe langa cele cinci persoane gasite in lanturi la descinderile de miercuri, alte 65 de victime ale retelei infractionale au fost audiate in dosar, iar 38 dintre suspecti au fost retinuti.
