- Advertisement -
Oaspetii francezi au fost intampinati la Consiliul Judetean de presedintele Marius Oprescu, si vicepresedintii Ioan Ciugulea si Virgil Delureanu, dar si de reprezentantii biroului Dezvoltare Regionala.
Cred ca prin acest parteneriat se creeaza cadrul unor dezbateri ample, in diverse domenii de activitate – sanatate, educatie, cultura, agricultura si managementul situatiilor de urgenta. Interventiile pe care le-ati avut in cadrul parteneriatului au fost benefice cetatenilor. Interventia in domeniul sanatatii prin dotarea Spitalului Judetean de Urgenta la vremea respectiva a reusit sa ridice actul medical. intre timp, lucrurile s-au schimbat si am preluat SJU si ne-am implicat in dezvoltarea spitalului. De asemenea, odata cu acest parteneriat a luat fiinta sectia de Limba franceza a Bibliotecii Judetene Ion Minulescu, de aproximativ 10.000 de volume de carte, dar si casetele video si audio. Schimbul de experiente in domeniul agriculturii, prin Camera Agricola, a dus la cresterea gradului de cunoastere pe domeniile mentionate, a declarat presedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Un nou domeniu pe care se va actiona in parteneriat este cel cultural, prin punerea in scena a unor piese de teatru.
Suntem foarte fericiti sa ne aflam astazi (n.red. marti, 27 septembrie) la Slatina. impartasim un numar important de pareri comune. Exista intr-adevar o intreaga istorie a schimburilor intre popoarele noastre; in anul 2007, cand Consiliul General al Loiret a dorit sa se implice in acest parteneriat cu judetul Olt totul a venit dintr-un gest foarte firesc, de a intinde o mana prietenilor din Romania. Astazi ne aflam aici pentru a reinnoda legatura, pentru a face in acelasi timp bilantul cooperarii noastre anterioare, si pentru a va cunoaste asteptarile. Dorinta noastra este de a va ajuta si de a continua schimburile care au existat intre noi. Domeniul cultural este unul nou introdus in parteneriat, prin punerea in scena a unor piese de teatru ale scriitorilor romani si francezi, a spus Hugues Saury, presedintele Consiliului General Loiret.
Proiecte in agricultura si situatiile de risc
Concret, parteneriatul se va materializa prin proiecte gandite de reprezentantii celor doua regiuni, impartasindu-se experiente si bune practici cu efecte pozitive in domeniile vizate. Spre exemplu, in agricultura, oficialii francezi au o experienta solida in dezvoltarea sistemelor de irigatii, si sunt dispusi sa-i ajute pe olteni cu studii tehnice.
Camera Agricola din Loiret este foarte implicata in aceasta actiune de cooperare, si ne dorim sa continuam cu activitati concrete. in ceea ce priveste in special dezvoltarea sistemelor de irigatii, Camera noastra Agricola este gata sa ajute la elaborarea de studii tehnice, precum si continuarea activitatii de formare a consultantilor de la Camera Agricola, sa se continue schimburile intre formele de invatamant specializate pe domeniul agricol din Loiret si Olt. Avem in departamentul nostru institutii de invatamant cu specializare agricola, cu reputatie foarte buna, si prin intermediul Camereri noastre Agricole, ne dorim sa poata primi la studii tineri din Olt, a declarat Frederic Neraud, vicepresedinte al Consiliului General Loiret.
Un alt exemplu in care francezii au experienta este cel al situatiilor de risc, mai precis inundatiile, departamentul Loiret fiind foarte des afectat de aceste dezastre naturale. Francezii au conceput un document care detaliaza o intreaga procedura si modalitati de actiune in cazul producerii inundatiilor.
in departamentul Loiret suntem foarte afectati de inundatii. Departamentul nostru e traversat de ceea ce numim noi ultimul fluviu salbatic, Loara, si exista pe numeroase cladiri urme care ne amintesc de faptul ca in trecut, acolo unde fluviul avea o inaltime de 3-4 metri, acum au fost construite case. Am lucrat foarte mult pentru a ajunge sa putem preveni acest risc, prin canalizarea fluviului, dar si prin masuri de urbanism, chiar si in domeniul educatiei, pentru a putea raspunde mai bine intr-o zi in care riscul va fi iminent. Este un subiect complex; in luna mai, anul trecut, departamentul nostru a fost afectat in mod serios de inundatii, si nu Loara a fost cea care a iesit din matca. A fost o cantitate de apa anormala timp de mai multe luni, apele freatice au urcat si raurile mici s-au revarsat si au inundat absolut totul. Pe acest fenomen chiar nu am fost pregatiti, dar toata munca efectuata pentru a preveni inundatiile Loarei ne-au permis totusi sa mobilizam administratia intr-o maniera pe care eu o consider remarcabila. Totusi, stim ca sunt puncte pe care trebuie sa le imbunatatim, iar pe unele le putem chiar impartasi. Ma gandesc in special la un program pe care sa-l pregatim astfel ca fiecare comuna din departament sa aiba un plan comunal de salvare. in Franta exista un astfel de document obligatoriu; el inventariaza toate riscurile eventuale, toate masurile de luat, chiar masurile de preventie si tot ce se poate face atunci cand riscul este prezent. in departamentul nostru acest document in format scris nu e inca realizat decat pentru aproximativ un sfert din comunele noastre. Ne dorim ca in viitorul apropiat toate comunele sa aiba acest document, a conchis presedintele Consiliului General Loiret.
- Advertisement -
