- Advertisement -
Listele PSD Olt pentru Camera Deputatilor si Senat au fost anuntate miercuri, la sedinta pe care conducerea PSD Olt a avut-o cu primarii din colegiul 2. Teoretic, intalnirea cu alesii locali ar fi trebuit sa fie una de consultare, sau cel putin asa sustineau zilele trecute liderii organizatiei. in realitate, potrivit unor surse participante la sedinta, primarilor doar li s-a adus la cunostinta pentru cine vor trebui sa munceasca in campania de la parlamentare.
Primele trei locuri de la Camera Deputatilor sunt cele despre care se stia ca sunt batute in cuie inca de acum cateva saptamani: Florin Iordache pe locul 1, Dan Ciocan pe locul 2, Alexandru Stanescu pe locul 3.
Locul 4 pe lista, pentru care s-au purtat negocieri intense in ultima perioada si au curs rauri de lacrimi, nu e pentru cine se pregatea. Felicia Man, Catalin Rotea si Catalin Grecu au iesit din schema pentru aceasta pozitie, candidatul anuntat primarilor fiind Marius Iancu, recent numit administrator public al judetului.
Fost manager al Spitalului Schitu, Iancu este fratele primarului comunei Valea Mare, retinut in luna iunie si ulterior plasat in arest la domiciliu, apoi sub control judiciar in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani in care a fost arestat si afaceristul Mircea Ungureanu, mai cunoscut ca Pisicu. Nominalizarea acestuia a fost o surpriza pentru primari, Iancu fiind necunoscut de majoritatea edililor PSD.
Urmatoarea pe lista este Felicia Man, sefa femeilor pesediste din judet. Desi spera sa se afle pe locul patru, ultimul considerat sigur eligibil, si afirma in unele cercuri ca se bucura de sustinerea lui Liviu Dragnea, Felicia Man a fost trecuta pe locul 5.
Pe locul 6 pe lista pentru Camera Deputatilor se afla Catalin Grecu, directorul Loctrans, iar pe locul 7 a fost pus Dragos Draghicescu, fiul cunoscutului om de afaceri din serbanesti.
Pe lista pentru Senat, primul loc este ocupat de Paul Stanescu, presedintele PSD Olt. Pe locul 2 se afla medicul neurolog Renica Diaconescu, iar a treia pozitie este ocupata de consilierul judetean Cornelia Sulger.
O parte din numele anuntate pentru Camera Deputatilor au starnit tensiuni in partid, multi contestand meritele celor aflati pe locurile 4 si 5. Daca se va tine cont de nemultumiri si vor avea loc modificari pe lista ramane insa de vazut, anuntul oficial privind candidaturile urmand sa fie facut public vineri.
- Advertisement -