- Advertisement -
Lista pentru Senat este deschisa de Paul Stanescu, presedintele PSD Olt, iar pe urmatorul loc eligibil se afla medicul neurolog Renica Diaconescu. Locul 3 este ocupat de consilierul judetean Cornelia Sulger, locul 4 de Ion Bozga, directorul USAMV Slatina, iar pe locul 5 se afla Sorin Bratoi, managerul Spitalului Schitu.
La Camera Deputatilor, lista este deschisa de Florin Iordache, actualul presedinte al Camerei Deputatilor, iar urmatoarele 3 locuri considerate eligibile sunt ocupate de deputatul Dan Ciocan, deputatul Alexandru Stanescu – fratele presedintelui PSD Olt, si Marius Iancu, recent numit administrator public al judetului. Pe locul 5 se afla Felicia Man, sefa Inspectoratului scolar Judetean Olt si presedinta organizatiei judetene de femei, locul 6 este ocupat de Catalin Grecu, directorul Loctrans, pe locul 7 este consilierul judetean Dragos Draghicescu, iar pe locul 8 este Florin Dumitrescu, presedintele TSD Slatina.
Paul Stanescu a tinut sa precizeze ca listele au fost intocmite dupa consultari cu toate organizatiile din judet.
Am avut consultari cu toate organizatiile din judet, cred ca in proportie de 98%, pentru ca anumiti colegi n-au fost in perioada asta aici, dar ne-am consultat cu ei telefonic, mi s-a parut o chestiune de bun simt sa ne consultam cu tot partidul pentru ca n-am vrut sa facem un simulacru cu voturi intr-o sala mare, unde sunt 200 de oameni, ci am vrut sa avem o consultare sincera, ca toata lumea sa-si spuna punctul de vedere, si va spun ca toti colegii mei, toti presedintii de organizatie si-au spus punctul de vedere in ceea ce priveste aceste liste, aceste propuneri, a spus presedintele PSD Olt.
intrebat ce target si-a propus organizatia la aceste alegeri, Paul Stanescu a evitat sa dea un raspuns.
Astea sunt lucruri strict interne ale partidului. Sigur ca ne facem niste calcule si noi, nu vreau sa fiu ipocrit, dar sunt chestiuni care tin de bucataria interna a partidului. Eu pot sa spun un singur lucru – cetatenii judetului Olt vor decide cine va merge in Parlament si ce procent va avea fiecare partid., a afirmat Paul Stanescu.
Nici criteriile dupa care au fost stabiliti candidatii nu au fost dezvaluite.
Nu am sa va spun nici un criteriu, am sa va spun un singur lucru – ca eu, ca presedinte al PSD Olt, am aceeasi unitate de respect pentru toti colegii mei. Au fost multe discutii, multe dezbateri, am discutat de ce e unul acolo, de ce nu e altul pe lista, pe un anumit loc pe lista, toate aceste lucruri le-am discutat si vreau sa va spun ca de comun acord am stabilit. (…) Sigur ca au fost niste criterii, dar nu pot sa spun pentru ca dupa aia ati pune alte intrebari la care eu nu pot sa raspund vizavi de alti colegi ai mei. Eu v-am spus ca ii tratez pe toti cu aceeasi unitate de respect, a spus Stanescu.
Prezent la conferinta de presa, Marius Oprescu, presedintele executiv al PSD Olt, a vorbit despre programul de guvernare al social democratilor.
Acest program se numeste Mai multi romani in clasa de mijloc si isi propune in principal crearea unei clase de mijloc puternice. Are cateva target-uri, si printre ele as vrea sa aduc aminte – cel putin un milion de romani sa aiba un salariu de peste 1000 de euro; crearea a peste 850.000 de locuri de munca, reducerea somajului sub 3,5%; reducerea saraciei si reducerea decalajului care exista in acest moment, si este destul de mare, intre mediul urban si mediul rural, a spus Oprescu.
in cazul in care PSD va fi la guvernare, iar programul nu va fi aplicat, Paul Stanescu sustine ca va demisiona din Senat.
Vrem sa schimbam istoria acestei tari incepand cu 11 decembrie 2016. (…) in momentul in care voi vedea ca aceste lucruri din programul de guvernare nu se vor duce la bun sfarsit, eu dupa un an de zile in semn de protest voi pleca din Senat si voi ramane un simplu membru PSD. Vreau sa fac public acest lucru, nu ma duc in Parlament si ca presedinte al PSD Olt nu vreau decat sa fiu convins ca tot ce spunem se va face. Cu o singura conditie, bineinteles, ca din decembrie 2016 sa fim la guvernare pana in 2020, a afirmat Paul Stanescu.
- Advertisement -