9.7 C
Slatina
duminică,29 martie,2026

Ultimele Articole

Captura de aproximativ noua kilograme de droguri, la intrarea in Slatina

- Advertisement -
Potrivit procurorilor DIICOT, in cauza exista suspiciunea rezonabila ca in noaptea de 27 spre 28 martie 2017, in jurul orei 03:05, unul dintre inculpati a intrat in tara prin punctul de trecere al frontierei Nadlac II, judetul Arad, cu un autocar apartinand unei societati de transport care opera pe ruta Valencia, Spania – Craiova. Autocarul s-a deplasat pana in orasul Bals, judetul Olt, unde barbatul a coborat din autocar si s-a urcat intr-un autoturism in care se aflau alti doi membri ai retelei, respectiv un al doilea inculpat in cauza si o femeie, care are calitatea de suspecta, impreuna cu doua trollere pe care le-a pus in portbagajul autoturismului.
in timp ce se deplasau cu autoturismul, inculpatii si suspecta au fost prinsi in flagrant, la intrarea in municipiul Slatina (n.red. – in zona Podului Olt). in urma perchezitiei efectuate, intr-un troller, a fost gasita cantitatea de aproximativ noua de cannabis ambalata in mai multe pachete de diferite dimensiuni precum si doua odorizante. Drogurile erau ambalate in mai multe folii din material plastic sub care se aflau diferite straturi de cafea si miere, iar sub aceste straturi se aflau alte pungi din material plastic vidate care contineau fiecare diferite cantitati de cannabis, sub forma de inflorescenta. Atat modalitatea de ambalare cat si cele doua odorizante au avut ca scop inducerea in eroare in sensul impiedicarii depistarii drogurilor prin sursa umana sau sursa canina, se arata intr-un comunicat remis de DIICOT. Totodata, asupra celor doi barbati, de 35, respectiv 20 de ani, si a femeii, in varsta de 26 de ani, au fost gasiti si ridicati pentru cercetari 3.100 de lei, 510 euro, carduri bancare si diferite inscrisuri.
Procurorii de la Structura Centrala a DIICOT au continuat ancheta si, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, au efectuat trei perchezitii, in Bucuresti, la locuintele celor in cauza. in urma acestor activitati s-au ridicat 1.000 de euro, un pistol cu bile, doua cantare electronice de precizie si un autoturism in valoare de aproximativ 10.000 de euro. in urma cercetarilor efectuate in cauza, anchetatorii au stabilit ca inculpatii fac parte din una dintre cele mai importante retele internationale de trafic de droguri ce a actionat pe relatia Spania – Romania.
Membrii grupului procurau din Spania cantitati mari de cannabis pe care le transportau in Romania, iar ulterior le distribuiau <> catre dealerii din Bucuresti. in aceeasi cauza, la inceputul lunii martie, doi dintre membrii retelei au fost plasati in arest la domiciliu, se mai arata in comunicatul DIICOT. Inculpatii, acuzati de savarsirea infractiunilor de trafic ilicit de droguri de risc si trafic ilicit international de droguri de risc, au fost prezentati Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile.
Actiunea desfasurata marti a fost efectuata impreuna cu ofiteri de politie judiciara ai Serviciului Antidrog al BCCO Bucuresti, iar suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale. De asemenea, la activitati au participat politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitati Organizate Olt, dar si angajati ai Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți