- Advertisement -
Sistemele tehnice de monitorizare vor fi instalate pe cele patru autovehicule folosite la sustinerea probei practice ale Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si inmatriculare a Vehiculelor Olt din cadrul Prefecturii.
Conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, modificata si completata, nu se inregistreaza audio sau video proba practica sustinuta de candidatii care vor sa obtina permisul de conducere pentru categoriile AM – mopede , A1 – motociclete cu cilindree maxima de 125 centimetri cubi, A2 – motociclete cu puterea maxima de 35 kilowatt si A – motocicleta cu sau fara atas si triciclu cu motor.
Stocarea datelor se realizeaza astfel incat sa permita identificarea exacta a inregistrarilor dupa examinator, ziua si ora examinarii. inregistrarile audio si video realizate nu reprezinta informatii de interes public. in cazul in care candidatul contesta rezultatul probei practice, inregistrarile vor fi puse la dispozitia instantei competente, se arata intr-un comunicat al Prefecturii Olt.
- Advertisement -
