Pana sa iasa din raul Olt, braconierii au stat in apa aproape o jumatate de ora, la fata locului intervenind chiar si un echipaj al cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanta Judetean Olt. Barbatii prinsi la Podul Olt ofereau spre comercializare trecatorilor aproximativ patru kilograme de peste proaspat. in momentul observarii efectivelor de jandarmi, acestia au incercat sa fuga si au intrat in apa raului Olt, abandonand pestele pe care-l vindeau. Barbatii au iesit din apa dupa aproape 30 de minute. A intervenit si un echipaj de la Ambulanta. Pentru ca apa era foarte rece exista pericolul de a intra in soc hipotermic, iar cadrele medicale le-au acordat ingrijiri, a precizat sublocotenentul Claudia Nita, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Olt. Slatinenii, care au fost scosi din Olt de jandarmi, aveau deja condamnari la inchisoare cu suspendare pentru savarsirea aceleiasi fapte, iar acum pe numele lor a fost intocmit un nou dosar penal pentru braconaj piscicol.
Jandarmii i-au prins pe cei doi barbati in cadrul unor actiuni efectuate in perioada 25 – 30 octombrie 2017 pe linia prevenirii si combaterii faptelor de incalcare a normelor legale privind regimul piscicol. La fel ca si slatinenii, alti doi barbati au fost depistati de efectivele Jandarmeriei Olt pe raza orasului Bals, la limita cu judetul Dolj, in timp ce ofereau spre comercializare trecatorilor peste proaspat din specia caras. Asupra acestora s-a gasit cantitatea de 10,5 kilograme de peste, pentru care nu detineau documente legale. De asemenea, doi braconieri desfasurau activitati de pescuit comercial pe raul Olt, fara a detine autorizatie si licenta de pescuit comercial. Barbatii au fost prinsi in dreptul comunelor Verguleasa si Strejesti si aveau asupra lor unele de pescuit de tip setca, in lungime totala de 1.710 metri. in toate cazurile s-au intocmit acte de constatare pentru incalcari ale prevederilor OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura. Documentele intocmite de jandarmi si bunurile ridicate, au fost predate organelor de urmarire penala competente, pentru continuarea cercetarilor. in aceasta perioada au fost aplicate si zece amenzi, in valoare totala de 3.200 lei, a adaugat purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Olt.
De teama ca vor fi arestati, doi braconieri au sarit in Olt
- Advertisement -
- Advertisement -
