in jur de 650 de persoane au luat parte la prima actiune din cadrul Zilelor Slatinei, iar printer cei prezenti s-au numarat oficialitati judetene si locale, si nu numai. ii amintim aici pe prefectul de Olt Silviu Neacsu, Emil Mot, primarul Slatinei, viceprimarii Claudiu Stancioiu si Gigi Vilceleanu, Marius Oprescu, presedintele Consiliului Judetean Olt, vicepresedintele Virgil Delureanu, deputatul de Olt Marius Iancu, Prea Sfintitul Sebastian Pascanu, episcopul Slatinei si Romanatilor, precum si alte autoritati oltene.
Manifestarea a debutat cu intonarea imnului Romaniei si imnului Slatinei de Fanfara Lyra Band si Corul Symbol al Patriarhiei Romane, dirijat de maestrul Jean Lupu, iar o parte dintre invitati au rostit scurte alocutiuni despre evenimentul pe care Slatina il marcheaza in aceste zile.
Cei prezenti au avut parte si de ocazia unica de a vedea documentul original de atestare documentara a Slatinei, care a fost adus in premiera de la Brasov si amplasat in holul Primariei Slatina. Slatinenii, si nu doar ei, l-au putut intalni si pe Vladislav I Vlaicu, interpretat de un actor local costumat in cel care pe 20 ianuarie 1368 acorda scutire de vama tuturor negustorilor brasoveni la trecerea peste raul Olt, la Slatina. Actul demonstreaza ca aici se afla un loc de vama, langa care s-a format treptat si un targ. Manifestarea de pe platoul Primariei Slatina s-a incheiat cu dezvelirea unei placi comemorative, amplasata pe cladirea institutiei administrative.
Dupa acest moment, pe Esplanada din centrul Slatinei a avut loc lansarea a 650 de baloane rosii, galbene si albastre cu inscriptia Slatina 650 si poze cu literele 3 D amplasate in centrul orasului, care formeaza Slatina650.
in paralel cu cele doua actiuni, de la ora 09:00 sala de spectacole a Centrului Cultural Eugen Ionescu a gazduit Gala Campionilor din cadrul celei de-a doua editii a manifestarii Gala Laureatilor. Elevii, profesorii, sportivii si antrenorii din institutiile de invatamant s-au prezentat pentru decernarea diplomelor si premiilor, manifestarea incheindu-se la ora 15:30. De la ora 17:00, tot la institutia culturala, este programat a incepe concertul sustinut de Corul Symbol, acesta fiind anuntat a se incheia undeva la ora 18:00. Seara, de la ora 18:30, este programata a avea loc defilarea cu torte la care participa aproximativ 200 de persoane – militari, jandarmi, pompieri, politisti locali, traseul fiind bulevardul A. I. Cuza – Esplanada, cu pornire de la intersectia bulevardului cu strada Primaverii. O jumatate de ora mai tarziu este programat a avea loc concertul artistei Amna si al trupei Holograf. Spectatorii de pe Esplanada vor avea parte de multa muzica buna, jocuri de lumini, lasere la scena si show pirotehnic. Tot pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor Slatina va fi amplasat si un ecran LED 4X3, pe care vor fi difuzate imagini din timpul concertului, si nu numai.
Zilele Slatinei se vor incheia miercuri, iar pana atunci organizatorii au pregatite multe surprize pentru slatineni.
Program
Duminica, 21 ianuarie 2018
Gala Laureatilor – Gala Superlativelor, la Centrul Cultural Eugen Ionescu
Ora 16.30 – 17.00 – primirea invitatilor
Prezinta actrita Monica Davidescu si Aurelian Temisan, care va sustine si un moment artistic. Canta Trupa Hypnotic si Marcel Pavel
Luni, 22 ianuarie 2018
Ora 11:00 – lansare Film documentar Varstele Slatinei realizat de Aurelia Grosu, doctor in istorie
Filmul se va difuza la Centrul Cultural Eugen Ionescu in doua serii: ora 12:00 – ora 14:00: seria I – vizionare film documentar Varstele Slatinei; ora 14,00 – Redeschiderea expozitiei Istorie si cultura a orasului Slatina la Muzeul Judetean Olt; ora 18:00 – 20:00: seria II – vizionare film documentar Varstele Slatinei
Marti, 23 ianuarie 2018
Gala Laureatilor – Gala Seniorilor, la Centrul Cultural Eugen Ionescu
Ora 17:00 – distribuire premii si diplome cuplurilor care au implinit 50 de ani de casatorie
Canta Corina Chiriac
Miercuri, 24 ianuarie 2018
Ora 09:45 – ora 11:00 – Ceremonial militaro-religios – depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Ora 11:00 – ora 12:00 – Hora Unirii, momente artistice dedicate Zilei Unirii, sustinute de Ansamblul Profesionist Doina Oltului, pe Esplanada Slatina.
S-a dat startul Zilelor Slatinei
- Advertisement -
- Advertisement -
