19.1 C
Slatina
sâmbătă,7 septembrie,2024

Ultimele Articole

Investitii importante in comuna Simburesti

- Advertisement -

Potrivit primarului Iulian Preda, in prezent este in derulare proiectul privind asfaltarea drumului Manulesti – Donesti, un prim proiect implementat pe fonduri europene.
Proiectul a fost aprobat, finantat si se afla in executie. Este implementat prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara <>, formata in urma asocierii dintre unitatile administrativ teritoriale Simburesti si Vitomiresti. Pe teritoriul localitatii pe care o pastoresc se asflateaza 2,9 kilometri, din care au mai ramas de executat in jur de 800 metri, si se construiesc doua podete, a declarat edilul Preda. Proiectul este unul derulat prin Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, iar valoarea investitiei se ridica la 1,1 milioane euro, cu tot cu cofinantarea din partea celor doua primarii. Prin finalizarea obiectivului, care sper ca va fi pana in vara acestui an, distanta pana la Ramnicu Valcea se reduce cu aproximativ 17 kilometri, a adaugat primarul comunei Simburesti.
in localitatea situata in nordul judetului au loc in aceasta perioada si lucrari de combatere a eroziunilor de teren, acestea fiind executate pe strada Mare din satul Tonesti. Potrivit edilului Iulian Preda, se executa lucrari de consolidare a strazii prin ziduri succesive de gabioane. in curand vom incepe si alte obiective de infrastructura, este promisiunea facuta de primar cetatenilor comunei Simburesti.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți