25.6 C
Slatina
duminică,8 iunie,2025

Ultimele Articole

Strazi asfaltate si parcare noua, la Slatina

- Advertisement -

A inceput sezonul asfaltarilor, in Slatina. Dupa reparatiile de primavara si modernizarile pe Popa sapca, Ghiocei si Fundatura Basarabilor, urmeaza alte lucrari derulate de Directia Administrarea Strazilor si Iluminatului Public (DASIP). Suntem in procedura de achizitie a proiectarii si executiei pentru trei obiective. La doua dintre acestea ne aflam in stadiul de evaluare a ofertei financiare, cumva spre finalul procedurii. Este vorba despre strada Dinu Lipatti si zona adiacenta, zona de blocuri care se afla la stadiul de beton, respectiv de asfalt degradat, a declarat Daniel Murgulet, sef biroul in cadrul DASIP.

Parcare in cartierul nou

Slatinenii care locuiesc in cartierul Eugen Ionescu vor avea, in sfarsit, mai multe locuri de parcare. Investitia, asteptata de cativa ani, se va concretiza in aceasta vara. Ne aflam tot in stadiul de evaluare a ofertei financiare pentru o lucrare care presupune investitie de la zero, adica de la strat de pamant, respectiv construirea unui parcari in cartierul Eugen Ionescu, a mai precizat reprezentantul DASIP.
Licitatia pentru desemnarea constructorului s-a derulat si pentru strada Alice Botez, din Clocociov. Deschiderea ofertelor va avea loc saptamana viitoare, iar, daca nu se vor inregistra contestatii, lucrarile vor incepe in scurt timp. in paralel, Directia Administrarea Strazilor si Iluminatului Public pregateste documentatia pentru incheierea unui nou contract de reparatii, pentru portiunile cu asfalt sau beton degradat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți