Multi dintre elevii din judet, ca si cei din intreaga tara, au fost intampinati astazi, in prima zi de scoala, cu foarte multe manuale vechi, deteriorate, pastrate de la o generatie la alta. La nivel national nu s-a reusit nici in acest an comandarea de manuale noi, care sa soseasca la timp. Asa ca directorii scolilor si profesorii au gandit tot felul de solutii care sa ii determine pe copii sa le ingrijeasca pe cele vechi, care sa fie folosite de mai multe generatii de copii. Avem un sistem care cred ca exista in fiecare scoala. La inceput de an se transmit manualele pe baza de tabele, se verifica starea fiecarui manual, iar la sfarsit de an, cand se predau, se verifica din nou. Daca se mai deterioreaza, elevii le mai lipesc, le mai repara. in fiecare an, Inspectoratul scolar aloca si o anumita cota de manuale noi, a spus Marin Ene, directorul scolii Gimnaziale Coteana.
Manualele de clasa a VI-a, tiparite partial
Copii, dar si parintii, spun ca si-ar fi dorit carti noi, dar s-au obisnuit cu ideea ca nu vor primi, asa cum nu au avut nici in anii anteriori. La clasa a VI-a, unii copii nu au primit inca manualele. S-a schimbat programa, iar cartile au fost tiparite cu intarziere, asa ca va mai dura pana vor ajunge la fiecare clasa. La clasa a VI-a s-au schimbat manualele, iar o parte le-am achizitionat, cele care au fost tiparite, iar o parte le achizitionam chiar maine. Suntem programati la Inspectoratul scolar, a mai spus directorul scolii de la Coteana.
Conform metodologiei publicate de Ministerul Educatiei, scolile pot solicita reinnoirea stocului de manuale doar in procent de maxim 20%, pentru clasele II – IV, si maxim 15%, pentru clasa a V-a, din numarul de elevi inscrisi in unitatea de invatamant. Doar pentru clasa intai, MEN a aprobat retiparirea stocului intreg de manuale.
