Animata acum doar de ceremoniile militare si religioase organizate la diferite sarbatori, zona din jurul statuii domnitorului Cuza a intrat in reabilitare. Firma de spatii verzi, Dezvoltare Urbana Slatina, are termen pana la 1 decembrie sa transforme acest spatiu intr-o zona de promenada.
Potrivit proiectului, in zona vor fi amenajate alei si spatii verzi, vor fi montate banci si un tunel iluminat. Pavajul va fi de acelasi fel cu cel care va fi montat ulterior si pe Esplanada, zona care va fi refacuta total, printr-un alt proiect. Este primul pas in marele proiect al Esplanadei. Am inceput cu statuia lui Alexandru Ioan Cuza, avem termen de finalizare la 1 decembrie, cand va fi Ziua Marii Uniri. Noi vrem ca Esplanada si acel colt sa fie total pietonal, sa nu mai avem acces cu absolut nicio masina si sa mutam toate festivalurile din zona Esplanadei in noua zona pe care o amenajam la unitatea militara, a explicat primarul Slatinei, Emil Mot.
Expo Parcul, pus in valoare
De la intrarea aflata acum in reabilitare si pana pe Esplanada, iar mai apoi catre Expo Parc, totul va refacut astfel incat oamenii sa se poata bucura de privelistea din orasul de jos, acoperita acum de treptele pe care sunt amenajate banci. in noul proiect al Esplanadei vrem sa facem o intrepatrundere intre Expo Parc, Esplanada si orasul de jos, a mai spus edilul.
in zona aflata acum in reabilitare, autoritatile vor sa monteze si un sistem de topire a zapezii, astfel incat sa nu mai fie nevoie de interventia utilajelor de deszapezire, in timpul iernii. Daca sistemul isi va dovedi eficienta, acesta va fi montat si pe Esplanada, atunci cand va avea loc marea reabilitare.