30 C
Slatina
joi,21 august,2025

Ultimele Articole

Cinci arestati in urma perchezitiilor efectuate pentru destructurarea retelei specializate in spalare de bani

- Advertisement -

S-au luat masuri dupa perchezitiile efectuate miercurea trecuta in judetele Arges, Dambovita, Olt si Ilfov, vizati fiind transportatorii de marfuri. 46 de descinderi au fost efectuate in total, iar in urma acestora cinci barbati, cu varste cuprinse intre 33 si 62 de ani, au fost arestati preventiv.

La perchezitii, dintre care doar una singura a avut loc in judet, in comuna Izbiceni, politistii BCCO Pitesti, sub coordonarea DIICOT Pitesti, au descoperit si ridicat, in vederea confiscarii, 40 de placute cu numere de inmatriculare, acte de identitate, documente comerciale si alte documente susceptibil a fi false, laptopuri si unitati de memorie, peste 20.000 de euro si aproape 10.000 de lei, toate posibil a proveni din infractiunile ce fac obiectul cercetarilor.
Dosarul penal vizeaza 11 persoane, banuite de constituirea unui grup infractional organizat, spalare de bani, frauda informatica si acces ilegal la un sistem informatic.
Din cercetari a reiesit faptul ca, in perioada octombrie 2017 – februarie 2019, folosindu-se de adrese de e-mail asemanatoare cu cele ale unor societati cunoscute in domeniul transportului intern si international de marfuri, cei in cauza ar fi contractat diferite cereri de transport prin intermediul burselor de transport de marfuri nationale si europene. Ulterior, folosindu-se de documente falsificate si vehicule cu numere de inmatriculare false, ar fi preluat marfurile (lingouri de aluminiu, cupru, plumb, nichel, produse alimentare, textile, produse chimice) si le-ar fi valorificat in interes personal, de regula, in afara Romaniei, in spatiul european, la preturi mult sub valoarea de piata, se arata intr-un comunicat remis de IPJ Arges.
Pentru documentarea activitatii infractionale, politistii romani au colaborat cu reprezentantii EUROJUST, EUROPOL si SELEC, precum si cu autoritatile judiciare din Olanda, Belgia, Spania, Polonia, Germania, Luxemburg si Cehia, in urma careia au fost emise 18 ordine europene de ancheta. Totodata, la solicitarea autoritatilor din Romania, organele judiciare din Olanda urmeaza a efectua 12 perchezitii domiciliare pe teritoriul acestui stat.
Actiunea din data de 17 aprilie a beneficiat de sprijinul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane, iar in activitati au fost angrenati si jandarmi din Arges si Craiova.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți