Politistii din cadrul Sectiilor de Politie Rurala Ganeasa si Verguleasa au actionat sambata pentru prevenirea si combaterea faptelor de braconaj piscicol, indreptate impotriva habitatelor piscicole, a colectarii, transportului si comercializarii ilegale a produselor rezultate din activitatile ilegale de pescuit.
in comuna Slatioara, pe malul stang al raului Olt, oamenii legii au depistat doi barbati, de 35 si 36 de ani, ambii din municipiul Slatina, in timp ce pescuiau cu plase monofilament, fara sa detina licenta sau autorizatie de pescuit comercial sau sportiv. Asupra lor a fost gasita cantitatea de 10 kilograme de peste, specia crap. Cele noua plase monofilament cu care pescuiau, in lungime de 64 metri, au fost ridicate in vederea confiscarii, iar pestele a fost redat mediului acvatic, a declarat Alexandra Dicu, purtatorul de cuvant al IPJ Olt. in satul Valea Fetei, din comuna Verguleasa, politistii au actionat cu jandarmii din cadrul IJJ Olt, depistand pe raul Olt doi barbati, de 21 si de 29 de ani, ambii din comuna Verguleasa, care nu detineau autorizatie de pescuit si se aflau intr-o barca pneumatica, avand asupra lor doua plase de pescuit monofilament, in lungime de 400 de metri, respectiv 300 de metri, cu ochiul de plasa sub dimensiunile minime legale. Oamenii legii au ridicat atat plasele monofilament, cat si barca pneumatica, in vederea confiscarii, a adaugat reprezentantul IPJ.
Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunilor de pescuitul comercial sau sportiv fara licenta sau autorizatie de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducatorilor, in perioada de prohibitie si distrugerea icrelor embrionate de peste in zonele de reproducere naturale, pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit avand ochiul de plasa sub dimensiunile minime legale si producerea, importul, detinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasa de tip monofilament, pentru incalcarea prevederile Ordonantei de Urgenta 23/2008 privind pescuitul si acvacultura.
Pescuiau ilegal pe raul Olt
- Advertisement -
- Advertisement -