Avocatul Ion Bellu – unul dintre cei mai buni primari ai Slatine, nascut la Oporelu in 1880, licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti in 1904, a avut o cariera de succes in magistratura si politica, spune istoricul slatinean Aurelia Grosu.
in primul mandat de primar (1911-1914), Ion Bellu initiaza ample masuri de modernizare a orasului: alimentarea cu apa potabila, electricitate, canalizare, pavarea cu pietris ciuruit a strazilor: Basarabi, Cazarmii, Caloianca, Cimitirului, tiganiei, Oborului, Abatorului, Vintila Voda, Maica Domnului etc. Toate lucrarile pentru care s-a contractat un imprumut de 800.000 lei au fost realizate, stand marturie astazi Castelul de apa de pe Gradiste si fosta Uzina Electrica (Fabrica de otet), explica Aurelia Grosu.
Ion Bellu s-a folosit de toata autoritatea pentru a transforma gimnaziul Radu Greceanu in liceu, din septembrie 1914, avand sprijinul ministrului Instructiunii Publice, C. C. Dissescu, nascut in Slatina.
Mandatul sau a stimulat si alte propuneri benefice urbei: intocmirea proiectului pentru alinierea si sistematizarea orasului atribuit inginerului Colleano, amenajarea unui parc pe Dealul Gradiste, propunere reluata dupa razboi si finalizata in 1924, acceptarea donatiei profesorului Marin S. Andreian si infiintarea primei biblioteci orasenesti.
Deputat in Parlamentul Romaniei, revine primar al Slatinei in 1929, iar in 1940 este prefect al judetului Olt. Casatorit cu Eliza, fiica avocatului C. Popoviceanu, primar al Slatinei in 1905, Ion Bellu a avut trei baieti: Grigore Bellu, avocat, condamnat in 1950 pentru uneltire, Constantin Bellu, medic, Nicolae Bellu, inginer, condamnat in 1950 pentru intentia trecerii frontierei. Ion Bellu se stinge din viata in anul 1964.
Ion Bellu, primarul care a civilizat Slatina
- Advertisement -
- Advertisement -