Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute la proba scrisă a concursului de Titularizare au putut depune până miercuri după-amiaza, iar la nivelul judeţului Olt numărul acestora a fost de 49.
Printre cele mai multe contestaţii au fost depuse la discipline precum educatoare – 12, educaţie fizică şi sport – 7, învăţători – 6, limba şi literatura română – 5, matematică – 5 şi engleză – 5. Până pe data de 29 iulie se vor soluţiona contestaţiile, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 30 iulie. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectorat pe 31 iulie.
După afişarea primelor rezultate, niciun candidat din judeţul Olt nu a obţinut nota 10 la examen, dar au fost 18 viitoare sau actuale cadre didactice care au luat note între 9 şi 9,99. Însă, am avut şi un candidat care a luat doar nota 1. Au fost corectate 306 lucrări, iar 67 de participanţi la concursul de Titularizare, care anul acesta a avut loc la la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” şi Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” din municipiul Slatina, au obţinut note sub 5. De asemenea, a fost şi o lucrare anulată a unui candidat care a dat la biologie.
În Olt s-au scos la concurs 609 posturi, însă doar 25 dintre acestea fiind titularizabile, iar restul de 584 netitularizabile. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuiau să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuiau să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Cătălin FIRCOIU