Procurorii DIICOT au încercat vineri să ia probe ADN de la mama Luizei Melencu, însă s-au lovit și de această dată de refuzul femeii. Deși aveau un ordin judecătoresc prin care puteau să o ia cu forța, oamenii legii au preferat totuși calea pașnică. Monicăi Melencu, însă, i s-a făcut rău și a ajuns la spital. La fel și tatăl său. Prin urmare, procurorii au decis să reia procedura abia după ce femeia va fi externată.
Procurori, polițiști și jandarmi au descins vineri în comuna Dioști din județul Dolj. Oamenii legii aveau un mandat de aducere emis de un judecător pe numele mamei Luizei Melencu. Timp de mai bine de patru ore au discutat cu Monica Melencu, însă femeia a refuzat să meargă la DIICOT Craiova, unde urma să îi fie recoltate noi probe de ADN.
„Pentru punerea în executare a mandatului a fost delegat un ofițer de poliție judiciară care a întocmit și un proces-verbal la față locului. Ați văzut că s-a discutat, le-au explicat atât mamei victimei, cât și bunicului acesteia ce anume au de îndeplinit. Nimeni nu a încercat vreun moment să o forțeze în vreun fel. S-a încercat, zic eu, destul de amabil, însă au refuzat”, a declarat la Digi24 procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă.
Femeia a fost de neînduplecat și la un moment dat a solicitat un echipaj de la Ambulanță. Atât ei, cât și bunicului Luizei Melencu li s-a făcut rău.
„Amândoi prezentau dureri în piept cu caracter anginos. Au ajuns la spital. Au fost admiși în aria de monitorizare a spitalului nostru, a UPU. În acest moment sunt conștienți, stabili hemo-dinamic și respirator, însă prezintă în continuare dureri anginoase. Sunt în curs de investigație. Bătrânul a primit medicație pentru scăderea tensiunii arteriale”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvât al Spitalului Județean Dolj.
Procurorii au decis să întrerupă mandatul dat de judecător și vor aștepta ca Monica Melencu să fie externată.
„Mandatul de aducere poate fi aplicat și prin constrângere, însă colegii mei au ales calea amiabilă, să încerce să convingă persoana, însă a fost solicitată ambulanța și au fost duși la spital. Mandatul de aducere nu poate fi pus în aplicare dacă este vorba de o cauza medicală. Colegii de la poliție vor comunica instanței emitente situația de fapt, că se află la spital, iar decizia aparține instanței de judecată”, a explicat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al MAI.
Noile probe ADN vor ajunge în Statele Unite ale Americii, la specialiștii FBI. Aceștia vor relua testele făcute de legiștii români. Fire de păr și probe de salivă vor fi expertizate. Monica Melencu a fost citată joi la sediul central DIICOT din București pentru a-i fi recoltate probele, însă nu a venit. Procurorii au amendat-o cu 5.000 de lei.
Sursa: digi24.ro