Liderii PNL Olt au anunțat luni că au finalizat campania de strângere de semnături pentru susținerea lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale. Spun că au reușit chiar să depășească cifra propusă și s-au declarat mulțumiți de modul în care a decurs această activitate de campanie.
Echipa PNL Olt a turat motoarele pentru a-l sprijini pe Klaus Iohannis în obiectivul său de a câștiga un nou mandat la conducerea României. În ultima perioadă, liderii partidului au mers în județ și au încercat să convingă cât mai mulți oameni să le acorde o semnătură pentru Iohannis, iar luni, într-o conferință de presă, au anunțat că și-au atins obiectivul.
„Noi, Oltul, am avut un target de 48.000 de semnături. Am transmis la București 59.000 de semnături. Ca îndeplinire a targetului ne-am situat pe locul II la nivel național – aproape 130% îndeplinire a targetului și vreau să le mulțumesc colegilor din județ pentru implicare și tuturor oltenilor care i-au dat un vot de încredere lui Iohannis pentru un nou mandat la conducerea țării”, a declarat Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt.
Liberalii au organizat mai multe acțiuni electorale în județ, iar la Corabia au desemnat deja candidatul pentru primărie. „Am fost în județ cu domnul președinte Liviu Voiculescu, lunea trecută. La Corabia, am desemnat candidatul pentru Primăria Corabia, în persoana lui George Ciucu. Suntem cu toții cu motoarele turate. Putem, într-adevăr, mai mult, dar eu zic că suntem OK la această oră pentru președinție și în același timp construim o strategie pentru alegerile din 2020. Sunt convins că în 2020 vom câștiga și alegerile locale și consiliul județean”, a declarat Marian Vasile, prim vicepreședintele PNL Olt.
Liderii PNL Olt și-au exprimat convingerea că până când va începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale, actualul guvern va fi înlocuit.
Simona Vârban