Angajaţii Direcţiei Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public Slatina au montat joi dimineaţa separatoare de sens pe strada Cireaşov din Slatina, în zona Dedeman. Decizia a venit ca urmare a accidentelor rutiere soldate cu răniţi care au avut loc acolo, ultimul dintre ele petrecându-se chiar marţi după-amiaza, trei persoane ajungând la spital în urma coliziunii violente dintre două autoturism. Odată montate separatoarele, şoferii care ies din parcarea magazinului nu mai pot vira stânga şi sunt obligaţi să vireze la dreapta.
„Deoarece în ultima perioadă s-au înregistrat mai multe coliziuni pe fondul nerespectării regulilor de circulație pe strada Cireaşov din Slatina, în colaborare cu Poliția Rutieră am procedat la montarea separatoarelor de sensuri astfel încât șoferii care ies din parcarea Dedeman să vireze obligatoriu la dreapta. Toate aceste demersuri le-am efectuat pentru siguranța cetățenilor orașului nostru și în vederea evitării unor noi evenimente neplăcute”, au transmis reprezentanţii Primăriei Slatina.
Trei accidente cu victime omeneşti au avut loc de-a lungul anului, anunţă Valentin Duiuleasa, şeful Biroului Rutier al Poliţiei Slatina. „Având în vedere că în cursul anului 2019 am înregistrat trei accidente cu victime omeneşti, la ieşirea din Dedeman către strada Cireaşov, deoarece conducătorii auto nu respectau semnificaţia indicatoarelor rutiere «Cedează trecerea» şi «Obligatoriu la dreapta», efectuând virajul la stânga, am considerat necesar montarea de separatoare de sensuri pentru a-i obliga să facă la dreapta şi pentru a evita producerea de noi accidente rutiere”, a explicat acesta.
Cătălin FIRCOIU