Municipiul Caracal este una dintre cele 65 de localităţi ale ţării care anul acesta sunt implicate în a patra ediţie a programului „România Reciclează!”, locuitorii urbei fiind aşteptaţi să participe la curăţenia generală de toamnă vineri, în intervalul orar 09:00 – 15:00. La această nouă ediţie a campaniei de colectare deşeuri de echipamente electrice şi electonice, organizatorii au şi câteva surprize, caracalenii putând primi vouchere cadou de până la 30 de lei.
Campania de colectare deşeuri se desfăşoară de Primăria Caracal, în parteneriat cu Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor. Sub sloganul„DEEEgeaba păstrezi deșeurile de echipamente electrice și electronice. Reciclează-le și câștigi premii pe loc!”, caracalenii sunt încurajați să predea spre reciclare aparatura electrică veche sau defectă și bateriile consumate, considerate cele mai periculoase deșeuri municipale.
În Caracal, deşeurile pot fi aduse în două puncte de colectare, acestea fiind amplasate în parcarea de la Sala Polivalentă, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 1 A, şi în parcarea Piese Auto „Pascu”, pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 89. Pentru echipamentele voluminoase, cum ar fi mașini de spălat, frigidere, locuitorii urbei pot solicita telefonic sau prin e-mail (031.827.0000 sau logistica@environ.ro) ridicarea de acasă a acestor deşeuri.
Voucherele cadou pe care ar urma să le primească caracalenii au valori cuprinse între 10 şi 30 de lei, iar acestea se oferă în funcţie de greutatea echipamentelor electrice şi electronice pe care le predau. Participanţii care vin la punctele de colectare cu mai puţin de 15 sau 10 kilograme de deşeuri sunt premiaţi cu câte 10 lei, dacă aduc un televizor sau un laptop defect primesc vouchere cadou în valoare de 20 de lei fiecare, iar dacă aruncă o maşină de spălat sau un frigider care nu mai funcţionează sunt premiaţi cu câte 30 de lei.
Cătălin FIRCOIU