10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Micii fermieri, la un pas de faliment, dacă rămân fără ajutorul de minimis

- Advertisement -

Reprezentanții cooperativelor agricole din regiune s-au întâlnit luni la Slatina, să analizeze noul program de guvernare, care prevede modificări în acordarea ajutoarelor de minimis. Fermierii spun că viitorii guvernanți vor scoate de pe piață micii producători.

Legumele românești, care au invadat anul acesta piețele și marile magazine, vor fi din ce în ce mai puține în următorii ani. Cel puțin asta spun reprezentanții fermierilor, care au organizat luni la Slatina o întâlnire în cadrul căreia s-au făcut calcule pe noul program de guvernare. Varianta propusă este decontarea a 10% din valoarea facturilor pentru fructele și legumele comercializate. În acest caz, micii fermieri, cei care alimentează piața cu produse autohtone, vor rămâne fără nici un ajutor. Ei nu vând pe tarabe cu factură.

„Dacă avem în vedere că se va da 10% din valoarea producției comercializate pentru toate legumele și ținem cont că România are o producție de legume de 3,4 milioane tone, luând un preț mediu de 2,5 lei per kilogram, rezultă un necesar de finanțare anual de 275 milioane euro… Este hilar ca niște specialiști să facă astfel de erori, având în vedere și faptul că plafonul de minimis permis pentru România potrivit Regulamentului 1408 este de 215 milioane euro, din care mai sunt disponibili 110 milioane euro”, a explicat Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri.

Legumicultorii olteni mai spun că, în loc sa fie subvenționată calitatea, se subvenționează cantitatea, ceea ce este o eroare ce va duce la creșterea fenomenului de evaziune fiscală, prin prezentarea unor facturi false de valorificare, la prețuri mult supraevaluate.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți