3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

O copilă a sunat la 112 şi a spus că este sechestrată, apoi a închis. Totul a fost o farsă

- Advertisement -

Polițiștii olteni au fost alertați miercuri de o fetiţă de opt ani, din comuna Valea, care a sunat la 112, a spus că este sechestrată, apoi a închis telefonul. Minora se afla în municipiul Slatina când a apelat serviciul unic de urgenţă, iar în aproximativ o oră a fost identificată de oamenii legii. În urma cercetărilor efectuate, s-a dovedit că totul a fost o farsă.

„La data de 13 noiembrie, în jurul orei 13:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 de un copil, că ar fi sechestrat, fără a furniza alte detalii. După efectuarea apelului telefonul a fost oprit. Polițiștii de investigații criminale au demarat de îndată cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Oamenii legii au efectuat cercetări, în urma acestora stabilindu-se că nu se confirmă cele sesizate de apelantă, care este o fată de opt ani, din Valea Mare, ce se afla în Slatina când a sunat la 112. Ulterior, aceasta a fost găsită în localitatea de domiciliu. „În aproximativ 60 de minute, polițiștii au stabilit faptul că o minoră de opt ani, din comuna Valea Mare, în timp ce se afla în municipiul Slatina, ar fi apelat 112, sesizând că este sechestrată, fapt care nu s-a confirmat. Minora a fost depistată de polițiști în comuna Valea Mare. Gestul său a fost motivat ca o joacă”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Poliţiştii anunţă că apelarea nejustificată a numărului 112 nu este o joacă de copii, un apel fals putând împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la tine sau la cineva drag ție! Un minut poate face diferența între viață si moarte!

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți