19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Candidatul PSD a câştigat alegerile prezidenţiale în Olt

- Advertisement -

Dacă la nivel naţional Klaus Iohannis – PNL a câştigat detaşat alegerile pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al ţării pentru următorii cinci ani, Oltul este unul dintre cele cinci judeţe ale României în care câştigător a ieşit Viorica Dăncilă – PSD.

Biroul Electoral Judeţean Olt a anunţat încă de la primele ore ale dimineţii de luni rezultatele finale oficiale înregistrate în judeţ de cei doi candidaţi intraţi în cursă la turul II al alegerilor prezidenţiale, respectiv Klaus Werner Iohannis, preşedintele în exerciţiu al României şi candidatul din partea PNL pentru un nou mandat, şi Vasilica Viorica Dăncilă, fostul premier al ţării şi candidatul din partea PSD.

Datele oficiale arată că Dăncilă, candidatul PSD, a obţinut 106.312 voturi – 54,94%, în timp ce Iohannis, candidatul PNL, a obţinut 87.210 voturi – 45,06%. În total, au fost 193.522 de voturi valabil exprimate, iar 3.338 au fost declarate nule.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean Olt, în judeţ au fost înscrişi pe listele electorale permanente 364.383 de alegători, iar la urne s-au prezentat 196.860 – puţin peste 54%, 165.377 dintre votanţi fiind pe listele permanente, 28.722 pe listele suplimentare, iar 2.761 au solicitat urna mobilă pentru a-şi exprima opţiunea de vot în turul II al alegerilor prezidenţiale.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți