9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Florin Homorean, noul prefect al județului

- Advertisement -

Dacă vineri dimineața Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt, declara într-o conferință de presă că „Florin Homorean va fi, cu siguranță, prefectul județului”, iată că acest lucru s-a concretizat vineri seara, după a doua ședință a Guvernului Orban din această zi. Astfel, noul prefect de Olt este Florin Homorean, fost comisar în cadrul Gărzii de Mediu.

Potrivit unui comunicat oficial al Guvernului, începând de vineri, 13 decembrie, Florin Constantin Homorean va exercita, cu caracter temporar, în condițiile legii, funcția publică de prefect al județului. Felicitările privind numirea sa în funcție nu au ezitat să apară, printre primii care au făcut acest lucru numărându-se și Liviu Voiculescu, liderul liberalilor olteni: „Mult succes noului prefect al județului Olt, Florin Homorean!”.

Tânărul liberal a mai ocupat până acum funcții de conducere,  între 2001 – 2003 fiind comisar șef adjunct al Agenției pentru Protecția Mediului Olt, iar în perioadele 2003 – 2010 și 2013 – 2014 comisar șef la Garda de Mediu. Investirea oficială a lui Homorean în funcţia de prefect al judeţului are loc luni dimineaţa, în jurul orei 09:00, la sediul Prefecturii Olt desfăşurându-se ceremonia de depunere a jurământului, în sistem videoconferinţă.

Noul prefect de Olt a înlocuit-o din funcție pe Angela Nicolae, prima femeie care a ocupat această funcție la nivelul județului, aceasta fiind demisă de Guvernul Orban în cadrul ședinței de marți, 10 decembrie.

Deocamdată, funcția de subprefect de Olt rămâne ocupată de Florin Dumitru de la ALDE, cel care în ultimele zile a exercitat și atribuțiile de prefect. Însă, conducerea PNL a anunțat că, deși postul de subprefect va fi păstrat de liberali democrați, Dumitru va fi înlocuit de Nicolae Hristescu, director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt. Cel mai probabil, schimbarea va avea loc în perioada imediat următoare.

Cătălin FIRCOIU   

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți