Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că simulările pentru clasa a VII-a şi a XI-a vor fi organizate la nivel judeţean, cu subiect unic.
Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a dezbătut miercuri proiectul de Ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019 – 2020 şi pentru aprobarea calendarului acestora şi proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2020-2021.
„Ca element de noutate, simularea pentru clasa a VII-a va avea loc în luna mai şi va fi reglementată separat, după ce vor fi publicate programele de examen şi noi modele de subiecte, având în vedere că aceşti elevi au studiat după alte programe decât cei de clasa a VIII-a. Aceasta a fost propunerea susţinută în unanimitate de către toţi membrii Comisiei de Dialog Social. Cel de-al doilea element de noutate este acela că în luna mai, fiecare inspectorat şcolar poate organiza o nouă simulare cu subiecte unice, elaborate la nivel judeţean. Tot atunci, în conformitate cu art. 7, alin. (1) şi alin. (2) din proiectul de ordin de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019-2020 şi pentru aprobarea calendarului acestora, poate fi organizată şi simularea examenului de Bacalaureat pentru clasa a XI-a”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei transmis, miercuri AGERPRES.
Potrivit Ordinului de ministru privind organizarea simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2019 – 2020 şi pentru aprobarea calendarului acestora, „fiecare inspectorat şcolar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susţinerii Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a examenului de bacalaureat naţional. Simularea din luna mai a anului 2020 de la nivelul inspectoratului şcolar poate fi organizată şi pentru elevii claselor a XI-a”.
De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că structura anului şcolar 2020-2021 încă se află în dezbatere publică, iar până pe 17 ianuarie 2020 Ministerul Educaţiei şi Cercetării încă aşteaptă propuneri.
Sursa: agerpres.ro