Poliţiştii olteni au fost solicitaţi şi weekend-ul trecut la sute de misiuni în judeţ, iar în urma acţiunilor desfăşurate au aplicat peste 400 de amezi, a căror valoare a depăţit 180.000 de lei.
Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că poliţiştii au intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute, la 307 evenimente, 203 dintre acestea fiind sesizate prin apelul de urgenţă 112. „În urma intervenţiilor, au fost aplicate 409 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 189.685 lei”, a spus reprezentantul IPJ.
Zeci de nereguli au fost constatate în trafic. Pentru încălcarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut nu mai puţin de 33 de permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.
Cătălin FIRCOIU