15.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Agentul bătăuş din Potcoava, dat afară din Poliţie

- Advertisement -

Nicuşor Rotaru, tânărul de 35 de ani, poliţist în Potcoava, a fost dat afară de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt. Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi contestată de omul legii.

Poliţistul a fost cercetat de-a lungul ultimilor ani pentru mai multe abateri disciplinare, dar şi pentru fapte penale pe care le-a comis, Nicuşor Rotaru fiind din nou în atenţia şefilor săi după ce la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut a bătut cu brutalitate o femeie din Potcoava, pe care a vrut să o şi violeze. „În urma cercetărilor efectuate la nivel de comisie disciplinară a IPJ Olt, a fost propusă sancţiunea destituirii din Poliţie, sancţiune care poate fi contestată, în momentul de faţă nefiind definitivă”, a spus Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

După fapta sa, omul legii a ajuns să fie cercetat şi de procurori, Anca Anuţa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, spunând la jumătatea lunii ianuarie că dosarul penal deschis pe numele acestuia se afla în lucru, însă era aproape de finalizare. Iniţial, pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, a fost o sesizare şi la Parchetul Argeş, aceasta fiind declinată spre soluţionare tot anchetatorilor din Olt.

Agentul de poliţie Nicuşor Rotaru a fost acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după ce a agresat-o cu bestialitate pe femeia de 49 de ani, din Potcoava. A chemat-o să îi ajute o rudă la zugrăvitul unei camere şi nu doar că a lovit-o de a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, rămânând internată, dar femeia a spus că omul legii ar fi încercat să o şi violeze. Era în stare de ebrietate, iar totul a pornit pe fondul unor discuţii în contradictoriu între cei doi. La o săptămână după această faptă, Nicuşor Rotaru s-a mai ales cu încă un dosar penal, după ce a ameninţat cu bătaia, prin mai multe SMS-uri, un tânăr de 19 ani, tot din Potcoava, colegii săi anchetându-l pentru ameninţare.

De-a lungul timpului, poliţistul a fost cercetat disciplinar de superiori pentru absenţe nemotivate şi consum de alcool în timpul serviciului. Din anul 2013 Rotaru nu mai are nici drept de port armă, acesta fiindu-i retras tot din cauza abaterilor din timpul programului de lucru.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți