Urmărit naţional, prins şi încătuşat în Caracal. Poliţiştii l-au fugărit prin oraş doi kilometri

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Caracal, urmărit naţional pentru comiterea mai multor furturi, a fost identificat zilele trecute pe strada Calea Bucureşti, din localitate, iar poliţiştii l-au fugărit prin oraş aproximativ doi kilometri, până au reuşit să-l prindă şi să-l încătuşeze.

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că tânărul este bănuit de comiterea mai multor furturi de componente auto de pe raza municipiului Caracal, faţă de care fusese emis un mandat de arestare preventivă.

„La vederea organelor de poliție, bărbatul a fugit, fiind urmărit aproximativ doi kilometri, pe jos, reușindu-se imobilizarea și încătușarea acestuia”, a spus reprezentantul IPJ. 

Caracaleanul este în prezent încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliţiei Olt.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.