11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bărbat lovit de tren, la Milcov. A ajuns în stare gravă la spital

- Advertisement -

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost, miercuri dimineaţa, victima unui accident feroviar produs în zona localităţii Milcov. Victima a fost acroşată de tren şi a fost transportată în stare gravă la Spitalul Slatina, iar de aici transferată la Spitalul Nr. 1 Craiova.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că bărbatul a fost găsit inconştient de paramedicii SMURD Slatina și echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt, care au intervenit la faţa locului.

„În momentul sosirii echipajelor, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Tecuci, se afla în apropierea căii ferate, necooperant, cu traumatism cranio-cerebral, otoragie, plagă de aproximativ 15 centimetri femur drept și fractură deschisă femur drept. Pacientul a fost transportat, inconștient, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru investigaţii medicale amănunţite”, a spus reprezentantul ISU.

Din primele date, bărbatul era împreună cu alţi colegi în momentul în care a fost acroşat de trenul Regio 9062, care circulă pe ruta Piatra Olt – Slatina. Ambii efectuau lucrări de defrişare pe marginea căii ferate, iar victima s-ar fi apropiat mai mult de şine şi a fost lovit, fiind aruncat câţiva metri. Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care a avut loc evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Este angajat al firmei ce construieşte drumul expres

Evenimentul a fost înregistrat ca accident de muncă, având în vedere că bărbatul acroşat de tren este angajat ca muncitor necalificat de aproape un an la firma care construieşte Drumul Expres Craiova – Slatina – Piteşti, care trece şi prin Milcov. Bărbatul, împreună cu alţi muncitori, executau lucrări de defrişare la o distanţă de peste 5 metri de şinele de cale ferată. Însă, victima, care a rămas cu incapacitate temporară de muncă, accidentul fiind cercetat de anagajator, era în apropierea căii ferate când a fost lovit de tren, din cauza rănilor suferite acesta ajungând la Spitalul Slatina, iar de aici la Spitalul Clinic Nr. 1 Craiova.

„Erau mai mulţi muncitori ai firmei care construieşte drumul expres, care defrişau vegetaţia din zona căii ferate, prin Milcov trecând acest drum, iar bărbatul ce a fost victimă a accidentului a mers foarte aproape de calea ferată. Nu ştiu care a fost motivul, pentru că efectiv nu avea ce lucra acolo, iar între timp a venit trenul dinspre Piatra Olt spre Slatina. Mecanicul ar fi dat semnele sonore, însă nu le-a auzit şi a fost acroşat. Bărbatul a fost stabilizat la Spitalul Slatina, are o fractură la un picior şi contuzii la cap, de aceea a fost transferat la Spitalul Craiova pentru investigaţii amănunţite. Din ce mi-au transmis reprezentanţii firmei, era conştient. Nu pot spune dacă purta sau nu echipament, când am ajuns eu deja era preluat de echipajul de ambulanţă şi nu l-am văzut, dar colegii aveau echipament adecvat”, a spus Florin Tudor, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți