10.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Dosare penale şi amenzi pentru nerespectarea regimului de izolare la domiciliu

- Advertisement -

Mai mulţi olteni care nu au respectat regimul de izolare la domiciliu, o măsură aplicată pentru a preveni şi combate infecţia cu noul coronavirus, s-au ales cu dosare penale sau au primit avertismente şi amenzi. Pe lângă dosarele penale întocmite, poliţiştii au aplicat o contravenţie de 5.000 de lei, în timp ce specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Olt au dat trei sancţiuni contravenţionale, una fiind de 10.000 de lei, iar celelalte două de câte 5.000 de lei fiecare.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost înregistrate patru dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu. Totodată, reprezentanţii Serviciului de Control în Sănătate Publică Olt au aplicat trei avertismente şi trei amenzi contravenţionale, conform Hotărârii de Guvern 857/2011, persoanelor care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu cu privire la prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus, reprezentanţii Prefecturii Olt revin cu rugămintea, pentru cetăţenii aflaţi în izolare la domiciliu, să respecte măsurile dispuse de autorităţi.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți