20.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Nelu Tătaru: În a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 spre 25, o să avem un vârf

- Advertisement -

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Piatra Neamţ, că specialiştii ministerului estimează că vârful epidemiei de coronavirus va fi atins în România între 20 şi 25 aprilie.

„Avem o estimare ca în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 spre 25 să avem un vârf, dar, mă repet, acest vârf depinde foarte mult de implicarea atât a noastră ca parte medicală, cât şi a populaţiei, prin respectarea unei norme, implicare care va duce ori la un vârf ascuţit în care vom avea un număr mare de cazuri, nu poate 10.000, poate şi mai multe, cazuri la un moment dat, fiind severe, poate vor sufoca activitatea spitalelor şi în special a secţiilor de terapie intensivă, ele fiind cele care necesită un suport cardio-vascular sau respirator sau putem avea un urcuş mai lent cu un număr de cazuri care să nu se dubleze de la o zi la alta şi cazurile să fie asimptomatice, uşoare şi medii, încât să ne dea nouă posibilitatea ca unităţi medicale să putem interna, trata şi externa alţi pacienţi care se infectează cu coronavirus. Poate să ne gândim spre a doua jumătate a lunii mai, începutul lunii iunie să vedem un număr de cazuri din ce în ce mai mic, cazuri noi mă refer, ca să putem trata în linişte cazurile vechi şi să ne gândim la o evoluţie spre vară ca să trecem peste acest hop”, a afirmat Tătaru, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a avut o întrevedere cu autorităţile administrative şi medicale locale, dar şi cu personalul medical din unitatea sanitară din Piatra Neamţ. Nelu Tătaru el a fost însoţit de coordonatorul regional desemnat pentru gestionarea crizei de COVID-19 în Regiunea Nord- Est, Lucian Indrei.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți