15.2 C
Slatina
miercuri,8 mai,2024

Ultimele Articole

Cinci bărbați implicați în scandalul din Slatina. Nu aveau declarații pe proprie răspundere și au fost amendați

- Advertisement -

Polițiștii au stabilit câte persoane au fost implicate în scandalul care a avut loc în zona Pieței Zahana, din municipiul Slatina, în urma căruia un tânăr de 30 de ani, din localitate, a ajuns la spital, cu o plagă înjunghiată.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că este vorba de cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, din Slatina, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au identificat cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, din Slatina, care ar fi fost implicați în conflictul spontan, care s-a petrecut pe strada Toamnei, din municipiului Slatina. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, spune reprezentantul IPJ.

Oamenii legii mai spun că cei cinci nu aveau asupra lor declarații pe proprie răspundere, așa cum prevăd ordonanțele militare emise pentru a preveni răspândirea noului Coronavirus, și au fost amendați fiecare cu 5.000 de lei.

„În urma verificărilor polițiștii au stabilit că persoanele implicate nu posedau declarație pe propria răspundere și au fost sancționate contravențional cu 25.000 de lei, respectiv 5.000 de lei pentru fiecare, pentru nerespectarea măsurii restricționării circulației, impusă de ordonanță militară”, a adăugat Alexandra Dicu.

Un tânăr de 30 de ani, din Slatina, a fost victimă a scandalului care a avut loc în zona Pieței Zahana. Ar fi fost înjunghiat de unul dintre cei implicați și a ajuns la Spitalul Slatina, pentru investigații medicale. Polițiști, jandarmi și militari au intervenit pentru a aplana conflictul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți