Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărțirea luminii și a sfintelor paști pentru credincioși.
Declarațiile făcute de Marcel Vela:
Vă prezint acordul semnat între MAI și Patriarhie. Având în vedere numărul mare de credincioși, MAI vine în sprijinul BOR executând misiuni de ajutor pentru clerici și credincioși. Vom ajuta BOR la împărțirea sfintelor paști cât și a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii.
Tinând cont de decretele prezidențiale, cât și de prevederile ordonanțelor militare, astăzi am semnat împreună cu PF Daniel un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență.
Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare prin distribuirea paștilor, s-au stabilit următoarele:
Pâinea binecuvântată va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, între 7 și 17 în toate parohiile din patriarhia română, în locurile special amenajate de către personalul bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție, exact ca la magazinele comerciale.
În declarație, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea sfintelor paști” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență.
Forțele de ordine vor asigura ordinea publică pe toată perioada împărțirii sfintelor paști.
Pentru credinciosii bolnavi și cei peste 65 de ani, paștele va fi distribuit la domiciliu, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de paști, cu respectarea măsurilor de protecție.
Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică existente aflate în misiune începând cu ora 20:00.
Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane. În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii.
În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor.
Echipajele care acționează în posturile fixe cât și cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina personelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera.
Sursa: digi24.ro