2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

O jumătate de tonă de lemne a ars într-un incendiu devastator, la Pârșcoveni

- Advertisement -

O jumătate de tonă de lemne de foc și aproximativ 200 de kilograme de cărbune au ars în urma unui incendiu puternic care a izbucnit, miercuri noaptea, la o anexă gospodărească din satul Olari, comuna Pârșcoveni.

Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că la fața locului au acționat pompierii Gărzii Osica de Sus, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, la sosirea echipajelor incendiul manifestându-se la anexa gospodărească, cu posibilități de extindere la clădirile aflate în apropiere.

„Pentru limitarea propagării și lichidarea incendiului, pompierii au acționat aproximativ două ore. În urma incendiului au ars anexa gospodărească, cu suprafața de aproximativ 30 de metri pătrați, 500 kilograme de lemne de foc și aproximativ 200 de kilograme de cărbune”, a spus reprezentantul ISU.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți