Încă o eroare cu privire la cele două noi cazuri de Coronavirus confirmate sâmbătă în Olt. Prefectura Olt a transmis o informare oficială din care reiese că în județ rămân cele 20 așa cum era și până la raportarea Grupului de Comunicare Strategică prezentată joi.
„(…) În evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Olt sunt 20 de cazuri. Conform datelor Grupului de Comunicare Strategică primite de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în judeţul nostru sunt raportate 22 de cazuri. Aceste cifre sunt diferite din cauza faptului că centralizarea și raportarea la INSP se reglează pe parcurs, întrucât este necesară procesarea datelor atât în evidenţele INSP, cât şi în evidenţele DSP Olt. Astfel că, dacă la nivel local sunt cu două cazuri mai puține, acest lucru se datorează faptului că fie este vorba despre atribuirea cazurilor de la un județ la altul, fie sunt cifre care nu au ajuns oficial în evidenţele de la nivel local, pentru că este vorba despre raportări directe din centrele de testare către INSP”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Așadar, în județ sunt doar cele 20 de cazuri, la care se adaugă cel raportat de specialiștii DSP Dolj, pacientul de aici aflându-se într-un centru de carantină din județul vecin încă de la începutul perioadei de supraveghere a cazurilor de COVID-19.