Anul acesta, ziua de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, este sărbătorită într-un mod aparte. Dacă an de an preferam să sărbătorim această zi prin ieșiri la iarbă verde, grătare și petreceri, în 2020 autoritățile de sfătuiesc să stăm în casă, pentru a ne proteja de infecția cu noul Coronavirus.
La nivelul județului Olt, se va acționa cu efective sporite în această zi atât pe străzi, cât și în zonele de agrement care de obicei erau luate cu asalt de cei care voiau să se distreze de 1 Mai, împreună cu membrii familiei, alte rude și prieteni.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt vine cu un mesaj care trebuie luat în seamă de locuitorii județului, pentru a evita să fie amendați: Stați acasă!„Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună. Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel 1 Mai şi să respectăm distanţarea socială, restricțiile prevăzute de ordonanţele Militare şi să rămânem acasă. Polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari sunt implicaţi în supravegherea modului în care se respectă prevederile ordonanțelor militare și sunt pregătiți să intervină acolo unde se constată încălcări ale acestora”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Sursa citată mai spune că se acționează cu efective mărite pe raza întregului județ. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de mascați ai Serviciului de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice. „Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor ordonanţelor militare! Sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare au valori cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei. Pentru sănătatea tuturor, facem apel către cetățeni să respecte prevederile ordonanțelor militare!”, a conchis reprezentantul IPJ.