-3.8 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste zece romi din Osica de Sus, la grătar de 1 Mai. Au făcut live pe Facebook, iar acum sunt căutați de polițiști

- Advertisement -

Mai mulți romi din comuna Osica de Sus au ignorat ordonanțele militare și de 1 Mai, când oamenii legii au anunțat că trebuie să stăm în casă având în vedere pandemia de Coronavirus, au făcut o mare petrecere în aer liber. Au încins grătarul într-o pădure de la marginea localității, au început să asculte manele la maximum și chiar au ținut să facă și un live pe Facebook.

Nu a durat mult și polițiștii s-au autosesizat după ce au urmărit imaginile difuzate în direct de la pădure cu distracția romilor, care erau urmărite de 3.500 de persoane, însă tot la fel de puțin a durat ca cel care era în live pe Facebook să șteargă atât live-ul, cât și să-și închidă pagina de socializare. Acum, oamenii legii încearcă să-i identifice pe toți cei care s-au distrat de 1 Mai, fără a ține cont de prevederile ordonanțelor militare.

„În urma imaginilor apărute pe o rețea de socializare, în care apar mai multe persoane care petrec ziua de 1 Mai în aer liber, nerespectând ordonanțele militare, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Osica s-au autosesizat și efectuează verificări pentru a identifica persoanele respective și pentru a stabili situația de fapt, urmând a fi luate măsuri legale”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit sursei citate, din primele cercetări, în filmarea postată pe Facebook apar peste zece persoane, una dintre ele fiind deja identificată.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți