21.6 C
Slatina
joi,21 mai,2026

Ultimele Articole

Au murit în timpul programului de lucru sau în drum spre serviciu

- Advertisement -

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au înregistrat în luna aprilie cinci accidente de muncă, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au rămas cu incapacitate temporară de muncă, fiind răniți ușor.

Unul dintre cei doi muncitori a murit în timpul programului de lucru, accidentul de muncă având loc în comuna Corbu. Este vorba de un bărbat de 64 de ani, din județul Argeș, care a făcut infarct în timpul pauzei de masă.

„Bărbatul era angajat al unei societăți de instalații construcții din județul Prahova, care desfășura lucrări administrative în comuna Corbu. Pe 10 aprilie s-a întâmplat, se afla în pauza de masă și din câte am înțeles de la colegii care au cercetat accidentul de muncă, acesta s-a dus la un chioșc, pentru a-și cumpăra mâncare, și, pur și simplu, a căzut din picioare. A murit pe loc, echipajul de pe ambulanță constatând decesul acestuia, diagnosticul pus fiind infarct miocardic”, a spus Bogdan Țucă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt.

Celălalt lucrător și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe Drumul Județean 546, la ieșire din comuna Coteana spre Brebeni, în data de 15 aprilie. Un bărbat de 46 de ani, din comuna Mărunței, conducea autoturismul personal, evenimentul producându-se pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, carosabilul fiind umed. Mașina a părăsit drumul și s-a răsturnat pe câmp, șoferul rămânând prins între fiarele contorsionate ale acestuia. Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Slatina, fiind transferat la un spital din București, unde câteva zile mai târziu a murit. „Acesta lucra la o societate de fabricație fire metalice din Slatina și se deplasa spre serviciu cu autoturismul personal în momentul în care a avut loc accidentul rutier, la ieșire din Coteana spre Brebeni”, a mai declarat reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți