11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Restricțiile de circulație, nerespectate de peste 60 de olteni, într-o singură zi

- Advertisement -

Locuitorii din Olt au continuat să încalce ordonanțele militare impuse pentru a preveni răspândirea infecției umane cu noul Coronavirus. Doar în prima zi a zăptămânii, peste 60 de olteni au fost sancționați cu aproape 80.000 de lei după ce și-au părăsit locuințele nejustificat, iar forțele de ordine i-au găsit plimbându-se nestingheriți pe străzile județului.

Datele oficiale prezentate de reprezentanții Prefecturii Olt arată că oamenii legii au efectuat, luni, peste o mie de verificări privind modul în care cetățenii respectă măsura izolării,carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență. În urma controalelor, s-au aplicat 66 de amenzi persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 79.300 lei.

De asemenea, aproximativ o sută de verificări au fost desfășurate în domeniul combaterii criminalității economice la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență, iar în acest domeniu nu s-au dat sancțiuni contravenționale.

În ultima zi, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți