Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Slatina, cunoscut ca om al străzii, și-a pierdut viața luni seara, după ce s-ar fi înecat cu mâncare.
Nefericitul eveniment a avut loc pe strada Toamnei, din zona Pieței Zahana, iar bărbatul a căzut în stradă. Echipajele de prim ajutor au fost solicitate să intervină prin apelul de urgență 112, însă acesta nu a mai putut fi salvat, fiind găsit în stare de inconștiență.
„Echipajul paramedicilor SMURD Slatina și un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit în municipiul Slatina, strada Toamnei, pentru acordarea îngrijirilor medicale unui bărbat căzut în stradă, în stare de inconștiență. Pacientul, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit în stop cardio-respirator, cu obstrucție a căilor aeriene, cu bol alimentar, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Echipajele medicale au efectuat resuscitare cardio-pulmonară, aproximativ 30 de minute, fără rezultat favorabil, pacientul fiind declarat decedat”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, stabilind că bărbatul decedat este un om al străzii și acesta s-ar fi înecat cu mâncare.
„În această seară (luni n.r.), polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat pe strada Toamnei, din localitate, unde o persoană nu ar fi răspuns manevrelor de prim-ajutor, după ce s-ar fi înecat cu mâncare și a decedat. Este vorba de un bărbat de 68 de ani, om al străzii. Trupul neînsuflețit al acestuia urmează a fi depus la morgă pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Nu se știe sigur dacă omul fără adăpost a murit după ce s-ar fi înecat cu mâncare, deși cadrele medicale care i-au acordat primul ajutor i-au găsit alimente în gură. Există posibilitatea ca acesta, în timp ce mânca, să fi suferit un accident vascular cerebral sau un infarct miocardic. Medicii legiști vor fi cei care vor stabili exact cauza decesului.