După ce în urmă cu mai bine de o săptămână Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, îl numea la conducerea Spitalului Municipal Caracal pe doctorul Angelo Alen Stegaru, specialist radiologie și imagistică în cadrul spitalului de aproape șapte ani, din data de 26 mai unitatea medicală are o nouă conducere, de data aceasta pusă de autoritățile locale, în administrarea căreia aceasta se află. Astfel, noul managar este Cătălin Tudor, jurist în cadrul Primăriei Caracal.
Numirea în funcția de director al spitalului s-a făcut prin dispoziția lui Liviu Radu, primarul municipiului Caracal. La nivelul conducerii unității medicale au avut loc și alte schimbări.
„În această perioadă, cu provocări multiple atât pe parte de sănătate publică, cât și în zona socio-economică, și totodată ținând cont de modificările succesive ale unor acte normative, am decis ca spitalul din municipiul nostru să fie cond us de o echipă de profesioniști cu o solidă pregătire profesională, dar și o vastă experiență în domeniile de competență, care să asigure complementaritatea actului de conducere”, a declarat edilul Liviu Radu, printr-un comunicat remis de Biroul de Presă al Primăriei Caracal.
Potrivit sursei citate, de marți conducerea Spitalului Municipal Caracal este formată din: Cătălin Tudor, manager – jurist; Alexandra Popa, director medical – medic; Silviu Rotunjanu, director economic – economist; Cristina Zuică, director de îngrijiri medicale – asistent medical generalist principal.