5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Se extind rețelele de canalizare pentru aglomerarea Vișina. CAO a semnat contractul

- Advertisement -

Compania de Apă Olt anunță că marți, 2 iunie, s-a semnat contractul de lucrări „Extinderea rețelelor de canalizare pentru aglomerarea Vișina”, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Potrivit lui Cătălin Ușurelu, directorul general al CAO, este vorba despre contractul de lucrări 8, care a fost atribuit în urma unei licitaţii publice deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu, asocierii SC Top Decon SRL – SC Scadt SA Slatina. Valoarea contractului este de 8.746.013,35 lei, fără taxa pe valoare adăugată, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare de la buget local, lucrările urmând a fi realizate în termen de 37 de luni.

„Prin intermediul contractului se vor realiza următoarele investiții în aglomerarea Vișina, după cum urmează, extindere rețea de canalizare menajeră – 15,5 kilometri, construcție stații pompare apă uzată – două și conducte de refulare noi – 1,3 kilometri”, a declarat Cătălin Ușurelu.

CAO beneficiază de asistenţă financiară, acordată prin POIM pentru perioada 2014 – 2020, pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt în perioada 2014 – 2020”, valoarea totală eligibilă a acestui proiect fiind de 1.147.116.622,49 lei, fără TVA. Investițiile urmează a fi realizate prin 26 de contracte de lucrări, șapte contracte de furnizare și patru contracte de servicii.

Obiectivul Programului Operaţional Infrastructura Mare în judeţul Olt se armonizează cu obiectivul general al POIM – protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă a locuitorilor, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu, transmite compania.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți