1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Gospodărie sub apă în comuna Şerbăneşti

- Advertisement -

Ploaia torenţială din ultimele ore făcut ca o gospodărie din comuna Şerbăneşti să fie sub apă, la faţa locului fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că, pentru a asana apa din gospodărie, la faţa locului intervin pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale și două motopompe transportabile. „Apa, provenită din precipitații și din scurgeri de pe versanți, a afectat o anexă și curtea gospodăriei, existând pericolul ca apa să se infiltreze și în locuință. Încă se acţionează”, a spus Alin Băsăşteanu, reprezentantul ISU.

Judeţul Olt se află sub incidenţa a două coduri de vreme rea, unul portocaliu până în noaptea de luni spre marţi, la ora 03:00, şi unul galben în vigoare până marţi dimineaţa, la ora 10:00, fenomenele anunţate de meteorologi fiind averse torenţiale, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Avertizările reprezentanţilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie au fost primite şi de pompieri şi transmise Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ și instituțiilor din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt. Pe timpul lor, conform prevederilor legale în vigoare, este obligatorie asigurarea permanenței, cu personal specializat, la sediile primăriilor.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți