5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Zonele aglomerate din județ, luate cu asalt de autorități. Peste 30 de amenzi, aplicate în 24 de ore

- Advertisement -

Poliţiştii olteni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, sub autoritatea Prefecturii Olt, au continuat să desfășoare activități de verificare pentru a preveni și combate răspândirea virusului COVID-19. Autoritățile au fost prezente astfel în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Pentru neregulile constatate, în doar 24 de ore s-au dat peste 30 de amenzi în cuantum de aproximativ 34.000 de lei.

În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă, oamenii legii, dar și celelalte autorități oltene, au verificat aproape 140 de societăți comerciale din județ. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, alta unui operator economic pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, iar opt amenzi au fost date pentru fapte de natură economică în contextul pandemiei de Coronavirus, valoarea totală a acestora fiind de 33.500 de lei.

„Conștientizați importanţa respectării măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice actuale şi abordați o conduită preventivă, responsabilă, pentru limitarea riscului infectării”, este avertismentul autorităților.

Acțiunile în zonele aglomerate din Olt vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți