S-a încheiat şi etapa specială a Bacalaureatului, organizată pentru elevii care nu s-au putut prezenta la prima sesiune a examenului din motive medicale, fiind fie în izolare la domiciliu, fie spitalizaţi, în contextul pandemiei de Coronavirus. În judeţ, am avut patru aboslvenţi de liceu înscrişi pentru a susţine examenul maturităţii, însă doar trei dintre ei s-au prezentat, iar cu toţii au reuşit să promoveze cu medii foarte bune.
Cel de-al patrulea elev, de la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balş, care a fost în spital la Slatina şi mai apoi la Bucureşti, fiind pozitivat cu COVID-19, a absentat din motive personale. Tânărul a avut mai multe teste pozitive la SARS-CoV-2 şi a ieşit din spital la cerere, după decizia Curţii Constituţionale a României, alegând să nu participe pentru a-i proteja pe colegii din sala de examen, profesorii supraveghetori, dar şi profesorii ce îi corectau lucrările.
Astfel, sunt trei liceeni olteni care au dat probele scrise ale etapei speciale a Bacalaureatului, de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Slatina, Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina şi Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti Olt, care, înainte de contestaţii, au obţinut mediile finale de 9,18, 9,10 şi 7,76. În cazul în care sunt nemulţumiţi de unele note obţinute, vineri, în intervalul orar 14:00 – 19:00, ei pot depune contestaţii la sediul Liceului Tehnologic Mtelurgic Slatina, care a fost centru de examen, sau pe e-mailul instituţiei de învăţământ.
Cătălin FIRCOIU